Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare va demara o amplă campanie de somare a sătmărenilor rău-platnici pentru a-i determina să-şi achite dările locale. În vizorul instituţiei se află aproximativ 23.500 de sătmăreni, persoane fizice şi juridice. Directorul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale (DITL), Ioan Drimuş, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă, că sătmărenii nu s-au prea înghesuit în acest an să-şi plătească dările locale şi că după data de 30 septembrie se adaugă penalităţi contribuabililor care nu şi le-au plătit. Astfel, conform celor declarate de acesta, din cele 6.659 de persoane juridice sunt restante la plata impozitului local 1.500. În ceea ce priveşte cele 42.000 de persoanele fizice, 22.000 dintre acestea nu şi-au onorat plăţile.
În prima fază, persoanele care nu-şi plătesc impozitele locale vor fi înştiinţate, după care va urma somarea acestora, şi vor urma alte măsuri precum poprire, sechestru asigurător sau ipotecă pe clădiri. Directorul Ioan Drimuş a mai precizat faptul că municipiul Satu Mare s-a alăturat site-ului www.ghiseul.ro, unde sătmărenii îşi pot plăti taxele on-line. Cu această ocazie, sătmărenii sunt sfătuiţi să se adreseze la DITL pentru a-şi putea lua parolele cu ajutorul cărora să poată accesa site-ul pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale.
În altă ordine de idei, Ioan Drimuş le-a rugat pe cele 147 de persoane cu venituri mici şi care beneficiază de plata redusă a taxelor să se prezinte începând de luni la sediul DITL Satu Mare pentru a-şi depune dosarul, prin care să beneficieze şi anul viitor de reducerea acestora. Cei care vor depune aceste cereri se vor supune unei anchete sociale făcută de către cei de la Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare.
Pavel Prodaniuc