More

    “Valer Marian are foarte, foarte slab ecou”

    pdl

    La sediul PDL Satu Mare s-a desfăşurat ieri o conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Andreea Paul, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Satu Mare, Petre Mureşan, şi preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Satu Mare, Adrian Cozma.
    Cu această ocazie, deputatul Andreea Paul a apreciat activitatea Organizaţiei PDL Satu Mare, despre care a spus că face o politică adevărată de opoziţie. În cadrul întâlnirii cu presa locală, prim-vicepreşedintele PDL nu a scăpat prilejul de a-l ironiza pe senatorul Valer Marian. “Valer Marian are foarte, foarte slab ecou”, a declarat Andreea Paul. Tot în cadrul conferinţei de presă, deputatul a cerut o libertate economică mai mare şi scăderea taxelor pentru dezvoltarea economiei.
    În altă ordine de idei, la OTPDL Satu Mare s-au înscris alţi trei membri, aceştia fiind: Ana Maria Varga, Flavia Ţuţuraş şi Mihai Gorog, carnetele de membru fiind înmânate de către prim-vicepreşedintele Andreea Paul. Adrian Cozma a precizat faptul că cei trei tineri care au plecat din OTPDL la Partidul Mişcarea Populară nu fac parte din conducerea organizaţiei, ci erau membri ai organizaţiei municipiului, iar unul dintre aceştia a fost secretar general la tineret pe municipiu.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE