More



    Autorităţile luptă greoi cu contrabanda

    - Advertisement -

    sedinta

    În urma acţiunilor întreprinse de instituţiile care fac parte din cadrul Grupului de lucru pentru contracararea contrabandei cu ţigări pe raza judeţului Satu Mare, în perioada iulie – octombrie au fost confiscate bunuri în valoare totală de 2,14 milioane de lei şi au fost aplicate amenzi de peste 300.000 de lei. Raportul detaliat a fost prezentat ieri în cadrul şedinţei acestui grup, condusă de prefectul Eugeniu Avram, care nu s-a declarat foarte mulţumit de rezultatele obţinute.

    Peste 258.000 de pachete de ţigări de contrabandă confiscate
    Ca urmare a Ordinului prefectului nr. 343/2012, a fost constituit Grupul de lucru pentru contracararea contrabandei cu ţigări pe raza judeţului Satu Mare, fiind întocmit şi Planul judeţean de acţiune. Reprezentanţii instituţiilor care fac parte din acest grup s-au întâlnit ieri, la sediul Prefecturii, la începutul căreia şeful Serviciului Monitorizare din cadrul Prefecturii Satu Mare, Ramona Antonescu, a prezentat un raport de activitate pentru perioada august – octombrie a acestui an.
    Astfel, potrivit raportării făcute, în perioada analizată au fost organizate 839 de acţiuni în urma cărora au fost confiscate bunuri în valoare totală de peste 2,14 milioane de lei, printre care 258.506 lei. Totodată, au fost aplicate 263 de amenzi în cuantum total de 306.930 de lei. De asemenea, prejudiciul adus statului constatat în urma acestor acţiuni a fost de 1,47 milioane de lei. Lunile august şi octombrie au fost cele mai intense din acest punct de vedere.

    Prefectul s-a declarat nemulţumit
    În urma prezentării raportului, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, s-a arătat nemulţumit de rezultatele obţinute. “Făcând o comparaţie cu altă perioadă, sunt două posibilităţi: ori situaţia s-a îmbunătăţit din acest punct de vedere, ori ne-am culcat pe laurii victoriei şi nu am mai desfăşurat acţiuni. Mă aşteptam la rezultate mai bune. De aceea rog toate instituţiile prezente aici să se concentreze mai mult pentru a putea măcar să controlăm fenomenul contrabandei. Mai ales că din câte am înţeles, sunt toate premisele în acest sens. Iar dacă sunt probleme, puteţi veni să cereţi ajutor. Uşa mea este deschisă tot timpul”, a spus prefectul.
    În continuarea şedinţei, şefii instituţiilor care fac parte din acest grup de acţiune au prezentat pe scurt un raport al activităţii precum şi unele neajunsuri, acolo unde a fost cazul. Spre exemplu, şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, Vasile Maxim, a solicitat ajutorul Prefecturii pentru a putea vinde bunurile confiscate, iar şeful Biroului Interior Vamal Satu Mare, Ioan Sabău, a precizat că instituţia nu mai are echipe mobile în urma restructurărilor făcute.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    Cu buzele umflate

    0