După ce ischemia i-a distrus cariera şi familia, Castorică nu înţelege nici el ce mai caută în viaţa publică. În adâncurile fiinţei sale de rozător delator şi-a dat seama că niciun prilej n-ar rata pentru a demonstra lumii că e un mare ratat. Pe toţi cunoscuţii şi necunoscuţii i-a denunţat la pachet şi la Parchet. Într-un exces de zel tembel s-a autodenunţat şi el. Însă plângerile sale au avut aceleaşi efecte devastatoare ca şi interpelările interminabile, adică zero barat. Văzând că n-are succesuri, Castorul ratat s-a pus pe gânduri. A decis că un asemenea proscris trebuie să se apropie de a sa familie. A şi găsit calea optimă de a-şi îndeplini dorinţa de pomină. A decis la gherlă singur să se predea, să nu-l mai caute aiurea Poliţia. La Gherla va fi foarte aproape de Dăbâca. Mama şi fraţii îi vor putea aduce mai uşor fasolea şi cârnaţii. Ca supliment, va putea primi uneori şi chiftele printre zăbrele. Astfel, boschetarul Castorică a rezolvat şi problema cazării şi mâncării pe timpul iernii, mai puţin a băuturii. Oricum, a băut la viaţa lui destul, dovadă stând oricând petele gălbui de pe toţi pantalonii lui. Doar la gherla din Gherla îşi va putea găsi liniştea şi vindecarea fizică şi psihică, alături de familie, dacă creierul său neted ca un ou nu o va izgoni din nou.
