Dacă „ce este fericirea” reprezintă una dintre cele mai ambigue, neclare, dar şi frecvente întrebări, atunci şi răspunsurile au făcut tema multor cărţi de dragoste, discuţii între două pahare, dar şi a studiilor şi cercetărilor academice.
Probabil că cea mai cunoscută abordare a modului în care oamenii ajung să fie fericiţi (a se citi fericit într-un câmp semantic larg), este cea a lui Abraham Maslow, responsabil cu binecunoscuta piramidă care ierarhizează cele cinci tipuri de nevoi ale omului. Studiile sale, scoase la lumină în 1954, spuneau că nevoile noastre se împart, în ordinea importanţei satisfacerii lor, în cele primare (mâncare, adăpost), de securitate,sociale (de apartenenţă sau acceptare), nevoia de stimă şi statut şi autorealizarea.
Piramida lui Maslow a fost considerată una bine direcţionată şi suficient explicată mult timp, însă studii recente arată că nevoile oamenilor s-au schimbat sau, mai bine spus, inversat în piramida despre care vorbeam anterior. Ed Diener, psiholog şi cercetător la Universitatea din Illinois, a coordonat Gallup World Poll, un sondaj pe tema bunăstării populaţiei planetei, în care au fost implicaţi 60,895 de oameni din 123 de ţări.
Rezultatul cercetării a fost că, „deşi nevoile primare capătă cea mai mare atenţie atunci când ele nu sunt îndeplinite, nu ai nevoie să le satisfaci ca să obţii beneficii (de la alţii). Ne poate fi foame în timp ce stăm cu prietenii noştri şi, cu toate astea, să fim fericiţi. Ei funcţionează precum vitaminele”, a explicat Diener despre cum fiecare categorie a nevoilor este la fel de importantă.
De aici, spune el, modalităţile în care politicile publice sunt direcţionate ar trebui regândite, pentru a răspunde tuturor nevoilor oamenilor. El şi mai mulţi alţi cercetători pentru a determina fericirea cuiva, mai importante sunt relaţiile interpersonale şi exprimările sociale decât nevoile primare. Profesorul Martin Seligman de la Universitatea din Pennsylvania a confirmat, într-o anumită măsură, concluziile lui Diener, prin cartea sa, Flourish. Aici explică modul în care întreaga organizare a politicilor publice ori felul în care ne sunt vândute lucruri speculează „resursele” fericirii noastre, iar acestea ţin astăzi de structurile sociale în care ne aflăm, mai mult decât de foame ori de sete, spre exemplu. Altfel spus, vom fi mai vulnerabili la un mesaj care vorbeşte despre cum ne putem împrieteni mai uşor cu alţii decât despre cât de repede ne trece foamea cu un baton de ciocolată.
De aici pot fi trase concluzii despre numeroase aspecte ale vieţii noastre cotidiene: modul în care consumăm mesajele media, dependenţa de social media, care are rol de a crea relaţii cu ceilalţi, dar şi de a ne confirma identitatea. „Se ştie că oamenii sunt sociali. Mai nou, suntem numiţi animale sociale”, spune Diener
