More

    Piaţa de maşini intră în hibernare

    hibernare

    După ce la mijlocul acestui an piaţa auto din municipiul Satu Mare a dat semne că îşi va reveni, înregistrându-se o creştere a vânzărilor de circa 10% după cum susţin angajaţii birourilor de intermediere, la începutul lunii noiembrie vânzătorii nu se pot lăuda că le merge foarte bine. Aceştia dau vina pe legislaţie, pe care o consideră extrem de nefavorabilă sectorului vânzărilor de maşini second-hand. În concluzie, piaţa auto din Satu Mare stagnează, iar vânzătorii susţin că aceasta va intra în hibernare până la primăvară, când sunt şanse să se mai revigoreze. Asta în cazul în care taxele se vor mai diminua.

    Piaţa de maşini situată pe drumul dintre Satu Mare şi Amaţi a fost ieri înţesată de oameni, chiar dacă vremea nu era una tocmai favorabilă. Pe lângă vânzători, prin piaţă se plimbau atât potenţiali cumpărători cât şi simpli curioşi. Chiar dacă au fost vânzători care au declarat că au fost persoane care au dorit să cumpere vreo maşină, s-au declarat nemulţumiţi că, cel puţin deocamdată, nu au făcut târgul. Cu alte cuvinte, oamenii vin, se uită, dar nu cumpără nimic. “Foarte slab. Adică nu am vândut nimic. Oamenii vin să se uite, mai schimbăm o vorbă, dar numai atât. Nimeni nu cumpără nimic, din păcate. Mai servesc câte o plăcintă, după care merg toţi către casă”, se plânge un vânzător.
    În lipsă de bani, unele persoane caută soluţii de schimb. Şi anume, să îşi cedeze maşina proprie în schimbul unei alte maşini. Şi dacă se poate să mai obţină şi nişte bani în plus. “Sincer, eu mi-aş schimba maşina pe una mai veche, dacă aş primi şi o sumă de bani. De vreo două ore mă tot plimb şi caut vreun doritor, dar nimeni nu se înhamă la un asemenea schimb. Nici pe internet treaba nu merge mai bine”, s-a plâns un sătmărean.
    Pulsul pieţei de maşini din Satu Mare a fost luat ieri şi de către persoane venite din alte localităţi. Mai toţi caută maşini bune şi cât mai ieftine. Cum a fost şi cazul unei familii sosite tocmai din Baia Mare. “Am venit din Baia Mare să îmi caut o maşină de familie, la un preţ între 500 şi 1.000 de euro. La Baia Mare oferta este foarte slabă, dar văd că la Satu Mare oferta este bogată. Pe de altă parte, preţurile sunt cam la fel. Sunt aliniate, de parcă s-ar înţelege între ei vânzătorii”, a precizat băimăreanul Ioan Petreuş.
    La finalul zilei, atitudinea vânzătorilor a fost una morocănoasă, le fel ca şi vremea de afară. Şi asta pentru că nimeni nu a reuşit să vândă ceva, semn că piaţa de maşini a intrat în stagnare. De vină se pare să fie legislaţia în vigoare, care generează cheltuieli mult prea mari pentru potenţialii cumpărători de maşini second-hand.

    Silvia Spanciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE