More

    Triplă sărbătoare la Racşa

    credinciosi

    PS Iustin Sigheteanu, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit ieri la Racşa un aşezământ social recent construit lângă biserica din localitate, precum şi Monumentul Eroilor căzuţi în cele două conflagraţii mondiale, ridicat în curtea Primăriei. Cu această ocazie, a oficiat, alături de un sobor de preoţi printre care s-au aflat protopopul de Oaş, Mihai Feher, şi preotul paroh Gavril Măgurean, o Liturghie Arhierească în altarul de vară din curtea Bisericii Ortodoxe din comună. Ca răspuns, oficialităţile locale au mulţumit pentru această onoare şi au acordat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Racşa atât episcopului cât şi altor şase personalităţi marcante din lumea politicii.

    Îndemn la milostenie
    La sărbătoarea comunei Racşa au fost prezenţi consilierul premierului Victor Ponta pe probleme de apărare, Sorin Encuţescu, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, deputatul Octavian Petric, prefectul Eugeniu Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, primarul comunei Racşa, Toma Betea, primari ai comunelor învecinate, consilieri judeţeni şi locali, precum şi circa 300 de răcşeni. De asemenea, au mai fost prezenţi fostul deputat de Oaş, Gheorghe Ciocan, şi fostul primar al oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura.
    Episcopul Iustin Sigheteanu a fost întâmpinat de autorităţi în faţa Primăriei Racşa cu pâine şi sare, după care s-a deplasat în curtea bisericii unde a oficiat o Liturghie Arhierească. Făcând referire la pericopa evanghelică citită în cadrul slujbei, cea a bogatului nemilostiv, PS Iustin Sigheteanu i-a îndemnat pe credincioşi să fie milostivi cu semenii lor mai săraci, adăugând că nu este suficient doar să fii credincios şi să nu faci fapte rele, aşa cum a făcut şi bogatul din Evanghelia citită, ci să faci şi fapte bune. “Toate bogăţiile sunt un dar de la Dumnezeu. Însă atunci când ai de toate, tot ce-ţi prisoseşte să împarţi şi celor mai nevoiaşi”, a mai spus episcopul, adăugând că săracul Lazăr a fost pus în sânul lui Avram, în timp ce bogatul nemilostiv a ajuns în iad.
    De asemenea, au fost acordate diplome episcopale pentru preotul paroh, primarul Toma Betea, Consiliul Local şi Consiliul Parohial Racşa.

    monument

    Sfinţirea aşezământului social şi a Monumentului Eroilor
    După finalul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanu a sfinţit aşezământul social construit recent lângă biserică. Aşa cum spunea preotul paroh Gavril Măgurean, aici a fost amenajată o sală destul de încăpătoare pentru a fi organizate parastase, precum şi agape creştine de dimensiuni mai mici, iar în subsol există grupuri sociale şi o încăpere pentru centrala termică, care încălzeşte şi biserica din localitate. De asemenea, preotul a mulţumit Primăriei şi Consiliului Local, precum şi tuturor celor care au ajutat la construirea acestui lăcaş.
    Apoi, atât autorităţile cât şi credincioşii s-au deplasat în curtea Primăriei Racşa la Monumentul Eroilor ridicat în cinstea celor 92 de răcşeni căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial. PS Iustin Sigheteanu a sfinţit monumentul spunând că răcşenii nu şi-au uitat eroii căzuţi pentru apărarea libertăţii ţării, felicitând totodată Primăria şi Consiliul Local Racşa pentru ideea şi realizarea acestui monument. Primarul Toma Betea a spus că acest monument nu a fost stropit doar cu apă sfinţită, ci şi cu sângele eroilor căzuţi pe câmpul de luptă. Afirmând că deşi este cea mai tânără din judeţ, comuna Racşa a ajuns să fie de invidiat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi-a exprimat speranţa ca problema bisericii din localitate să fie rezolvată cât mai curând, astfel încât ortodocşii să o păstreze pentru că merită acest lucru. De asemenea, l-a felicitat pe primarul Toma Betea şi Consiliul Local Racşa pentru modul în care sunt rezolvate problemele adăugând că în calitatea sa de vicepreşedinte al CJ, alături de preşedintele Adrian Ştef, este alături de această comună şi i-a asigurat pe răcşeni de tot sprijinul său.
    Cuvinte frumoase la adresa edililor comunei Racşa au mai spus prefectul Eugeniu Avram, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu şi consilierul premierului pe probleme de apărare, Sorin Encuţescu care a transmis mesajul primului ministru Victor Ponta şi i-a felicitat pe răcşeni că nu i-au uitat pe cei care şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei. De asemenea, a mai fost citită şi o poezie de-a lui Vasile Boje, compusă special pentru acest eveniment dar care, din păcate, a decedat cu scurt timp în urmă. Poezia a fost citită de unul dintre ginerii săi.

    onoare

    Şapte cetăţeni de onoare
    Tot cu această ocazie, primarul Toma Betea a anunţat că printr-o hotărâre a Consiliului Local s-a decis înmânarea unor titluri de Cetăţean de Onoare al comunei Racşa. După ce secretarul comunei, Silviu Palcău, a dat citire hotărârii respective, primarul Betea a înmânat distincţile. Astfel, au primit diploma de cetăţean de onoare PS Iustin Sigheteanu, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu şi consilierul premierului pe probleme de apărare, Sorin Encuţescu, prezenţi la eveniment, dar şi actualul prim-ministru, Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi fostul preşedinte al Senatului României, Mircea Geoană.
    La finalul manifestărilor, folkistul sătmărean Sorin Bălaj a interpretat câteva cântece patriotice, evoluţia sa fiind răsplătită cu aplauze. Manifestările de la Racşa s-au încheiat cu o agapă creştină.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE