Satu Mare are din nou un reprezentant la Galele Live X Factor, după ce sezonul trecut Tudor Toduţ s-a numărat printre cei 15 finalişti. Sezonul acesta, cel care i-a uimit pe cei trei juraţi ai concursului este Bogdan Bratiş în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul Naţional “Doamna Stanca” şi cursant al Şcolii de Arte Satu Mare, despre care “matinalii” Răzvan şi Dani spun că seamănă izbitor cu fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg. După ce a trecut de audiţii, Bogdan Bratiş alături de alţi concurenţi au ajuns în Bootcamp, unde au aflat cine le vor fi mentori, şi de data aceasta sătmăreanul ajungând tot la Dan Bittman, la categoria sub 20 de ani. Concurenţii rămaşi trebuiau să treacă de cea mai dificilă probă, Judge Home Visit, pentru a ajunge în Galele Live X Factor, întrucât alături de Dan Bitman s-a aflat şi vedeta Antenei 1, Simona Gherghe. Bogdan are undă verde la cântat şi speră că melodia celor de la Take That, “Rule the world” să-l trimită în Gale. “Îmi cânţi de parcă concursul ăsta, pentru tine, nu are mare importanţă”, spune juratul. Bogdan cade în plasă şi dă să plece. Holograful îl întoarce din drum. Pentru că a uitat ceva. Ce putea să uite? Locul său în Galele Live! Bogdănel trece mai departe şi, cu ocazia asta, cei care trec în gale sunt “obligaţi” să se arunce în apă, iar prezentatorii Răzvan şi Dani, s-au ţinut de misiune aruncându-l pe acesta în piscină. Bogdan Bratiş este singurul băiat din cei cinci finalişti din categoria sub 20 de ani a lui Dan Bittman. Începând de duminică, Bogdan poate fi susţinut de sătmăreni prin vot pentru a ajunge cât mai sus la X Factor.