Cercetat penal pentru deșeul din carieră

Administratorul unei societăţi comerciale din localitatea Marca, județul Sălaj, este cercetat penal, după ce a cauzat un prejudiciu statului român de aproximativ 200.000 lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în perioada 2007-2013, o societate comercială care se ocupa cu exploatarea unei cariere de piatră situată pe raza localităţii Porţ, a depozitat la marginea acesteia, în mod necorespunzător, deşeu de carieră. Acesta s-a scurs pe o pantă abruptă în pădurea de pin din imediata apropiere, doborând mai mulţi arbori. În urma scurgerii deşeului de carieră în pădure, au fost degradaţi 41 de arbori din speciile pin şi gorun, valoarea prejudiciului produs fiind de 573,48 lei. Totodată, deşeul scurs a ocupat fără drept 0,60 hectare din fondul forestier naţional, fapt ce a dus la scoaterea acestei suprafeţe din fond.
Prejudiciul cauzat Statului Român, prin neplata taxei de scoatere definitivă, este de 196.376 lei, iar paguba produsă Composesoratului Porţ se ridică la aproximativ 1.543.885 de lei. Sumele au fost calculate de Ocolul Silvic Blidaru, care administrează această pădure.
Potrivit IPJ Sălaj, administratorul firmei este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de reducere a fondului forestier naţional, ocupare fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier naţional şi degradarea, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional.
Iulian Duma

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Pe perioada stării de urgență! Program de lucru, modificat, la Direcția de Finanțe Cluj Napoca!

 PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL Conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii că, pe perioada stării de urgență,  programul  de lucru cu...

Șase noi aparate de ventilație non-invazivă în dotarea Spitalului TBC! Patru dintre ele cumpărate de Consiliul județean Satu Mare!

Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare a fost dotat cu șase  aparate de ventilație non-invazivă, vitale pentru pacienții cu infecții respiratorii acute. anunță printr-un comunicat...

OPINIE DE GAZETAR: Cine vrea să fure florile primăverii din noi!?- DUMITRU ȚIMERMAN

  Au înflorit corcodușii, dar și caișii. Florile albe și roz au fost răsfățate de: căldura amiezii, ciripitul vrăbiilor și-al mierlelor, care parcă salutau cu...

Număr CONSTANT DE CAZURI de COVID-19 la Satu Mare

În ultimele 24 de ore, în județul Satu Mare nu a crescut numărul cazurilor confirmate de coronavirus. Potrivit autorităților, în acest moment, în județ,...

FOTO. Asociația Uniți pentru Satu Mare a achiziționat un aparat de ventilație mecanică și a două aparate de ionizare pentru Spitalul Județean

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, în timp util, înainte ca Satu Mare să fie lovit de valul epidemiei SarCov-2, Asociația Uniți pentru Satu Mare a...