Un şofer băut s-a răsturnat cu maşina în şanţ la Odoreu

Lucrătorii Postului de Poliţie Comunală Odoreu au fost sesizaţi joi despre producerea unui accident de circulaţie. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit faptul că în şanţul din partea stângă în direcţia de mers Odoreu – Satu Mare se află răsturnat un autoturism marca Opel. A fost identificat conducătorul autoturismului, acesta fiind Istvan P., în vârstă de 23 de ani, din comuna Odoreu. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală admisă. De asemenea, lucrătorii Secţiei 9 Poliţie Rurală Negreşti-Oaş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Grigore F., în vârstă de 45 de ani, din satul Trip, comuna Bixad, a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare provizoriu, pe raza localităţii Trip, în timp ce avea autorizaţia de circulaţie expirată din data de 13 noiembrie 2013. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand