Clubul Lions, sărbătorit printr-un concert caritabil

concert

La Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare s-a desfăşurat marţi seara un concert caritabil cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinţarea Clubului Lions Satu Mare susţinut de Camerata Consonantia, care a interpretat “Anotimpurile”, de Antonio Vivaldi, sub conducerea artistică a directorului Filarmonicii sătmărene, violonistul Rudolf Fatyol.

Preşedintele fondator al Clubului Lions, Ioan Trifu, şi preşedintele Clubului Lions Satu Mare, Claudiu Figula, au declarat că evenimentele celor zece ani de activitate vor continua în data de 9 mai, începând cu ora 19.00, la Restaurantul Esedra, unde se va desfăşura tradiţionalul Bal de Caritate al Clubului Lions. Fondurile colectate cu ocazia celor două evenimente vor servi pentru reabilitarea Centrului de Performanţă pentru copiii din sistemul de asistenţă socială “Inima de Leu”, situat pe strada Gabriel Georgescu nr. 16 din municipiul Satu Mare.

Clubul Lions a desfăşurat pe parcursul celor zece ani 14 programe, printre care realizarea unui screening în masă de depistare a diabetului zaharat, concursul “Afişe pentru pace”, depistarea copiilor cu probleme de vedere, o tabără pentru copii diabetici, promovarea tinerelor talente, programul “Cadouri de Crăciun”, programul “Ne jucăm şi reciclăm”, precum şi un concurs de algebră pentru clasa a VII-a.
Pavel Prodaniuc

ULTIMELE ȘTIRI

Încet ,încet școlile și grădinițele intră în scenariu roșu

Grădinița Ham Janos din municipiul Satu Mare a trecut în scenariul roșu, după ce au fost confirmate cu noul coronavirus 3 persoane din rândul...

Tot mai mulți sătmăreni infectați

Până astăzi, 17 octombrie, în Satu Mare avem 1132 persoane infectate cu noul coronavirus.Doar azi avem 40 de cazuri noi,deasemenea au fost reconfirmate 15  persoane.Pe...

Sport și nu numai…: Rabdă și taci!

Cum se spune corect „taci măi sau touch me”? E chestie de vârstă. De la zero la șapte ani și peste 75 de ani...

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Latest Posts

Centre Humanes Business