Tineri sălăjeni prinși la furat de lemne
Trei tineri din orașul Jibou, din care unul minor, sunt cercetaţi de poliţiştii sălăjeni pentru tăiere ilegală şi furt de arbori. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, tinerii au fost prinşi în flagrant duminică, 13 aprilie, în jurul orei 20.00, de către oamenii legii, în timp ce sustrăgeau mai mulţi buşteni dintr-o pădure ce aparţine Ocolului Silvic Zalău.
Prejudiciul creat de cei trei, respectiv Gabriel D. de 18 ani, Diego D. de 16 ani şi Claudiu D. de 21 de ani a fost estimat la 920 de lei, acesta fiind recuperat integral şi predat Ocolului Silvic Stejarul Zalău.
Tot pe linia furtului și tăierii ilegale de arbori, poliţiştii sălăjeni au identificat în trafic o autospecială condusă de Gheorghe G., din Jibou, care transporta cantitatea de 23 metri cubi lemn de foc. În urma verificării documentelor de însoţire s-a constatat că avizul emis de Imprimeria Naţională nu este în original, acesta fiind o copie xerox al altui aviz. Mai mult, polițiștii au depistat faptul că avizul prezentat a fost folosit pentru transport de masă lemnoasă în luna februarie 2013.
Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Zalău, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform Legii 171/2010.
Iulian Duma