La Muzeul de Artă Satu Mare s-a desfăşurat ieri(n.r. marti) vernisajul expoziţiei de icoane a pictorului George Dan, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare şi Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Satu Mare. Prin această expoziţie se doreşte prefaţarea marii sărbători a Învierii Domnului.
Despre lucrările lui George Dan au vorbit directorul CJCPCT Satu Mare, Felician Pop, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu, George Vulturescu, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene, Robert Laszlo, preoţii Cristian Boloş şi Cristian Chindriş, care au apreciat stilul artistului George Dan. De asemenea, părintele Chindriş a prezentat picturile realizate de către artist pentru iconostasul Bisericii din Păuleşti. Artistul a mulţumit organizatorilor expoziţiei, participanţilor, precum şi celor care au luat cuvântul.
Icoanele expuse la această expoziţie vor capta cu siguranţă atenţia sătmărenilor care, în “Săptămâna Patimilor”, vor dori să le admire.
Pavel Prodaniuc