Patru persoane rănite în accidente de circulaţie

Pe raza judeţului Satu Mare s-au produs în ultimele zile trei evenimente rutiere soldate cu accidentarea a patru persoane. Primul accident a avut loc, miercuri seara, pe strada Ion Creangă din localitatea Negreşti Oaş, unde Ioan C., în vârstă de 47 de ani, din Certeze, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat, în dreptul unui imobil de pe strada Ion Creangă, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, ieşind în câmp. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a lui Vasile F., în vârstă de 48 de ani, din Negreşti Oaş, pasager în autoturism. Conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, în direcţia Bixad – Negreşti Oaş, însă a fost reţinut la scurt timp de către poliţişti. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere de nici o categorie, fiind condus la Spitalul Negreşti Oaş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Un alt eveniment rutier s-a produs joi dimineaţa pe strada Nicolae Golescu din municipiul Satu Mare, în cadrul căruia Jozsef K., în vârstă de 46 de ani, în timp ce conducea o motocicletă marca Harley Davidson, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a derapat, căzând pe carosabil. În urma evenimentului rutier motociclistul a suferit răni grave, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cel de-al treilea accident de circulaţie a avut loc pe DN 19, în afara localităţii Ciuperceni, unde Szabolcs K., în vârstă de 30 de ani, din comuna Berveni, care conducea autoturismul proprietate personală, pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, a acroşat autoturismul marca Opel condus regulamentar de către Georgel D., în vârstă de 23 de ani, din Odoreu, care circula în aceeaşi direcţie de mers. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a minorei K. E., în vârstă de 15 ani, din satul Mărtineşti, pasageră în autoturismul marca Opel şi rănirea uşoară a şoferului Georgel D. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pavel Prodaniuc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Există o explicație!!!

Activiștii de la Drivers SM au găsit o explicație (haioasă, cum altfel?) la faptul că Sătmarul a fost printre județele ”fruntașe” în ceea ce...

Acvilele încep bătălia pentru EUROBASKET 2021

Nationala feminina a Romaniei s-a reunit in week-end la Timisoara si a inceput de duminica seara pregatirile pentru FIBA Women’s EuroBasket 2021 Qualifiers sub...

Votanții lui Iohannis amenință că își anulează votul dacă nu iese la dezbatere cu Dăncilă

Votanții lui Klaus Iohannis în turul doi amenință că își anulează votul dacă acesta nu se prezintă la dezbaterea publică la care a fost...

Viorica Dăncilă, exclude varianta unei confruntări directe cu liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Ludovic Orban

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, exclude varianta unei confruntări directe cu liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Ludovic Orban, înainte de turul...

R. Moldova: Discuții pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare

La Chişinău au început discuţiile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare, după ce Cabinetul condus de pro-europeana Maia Sandu a căzut prin moţiunea de...