Secţia română a Teatrului de Nord îi invită pe sătmăreni duminică, începând cu ora 19.00, la comedia „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, regia artistică Andrei Mihalache. Din distribuţie fac parte actorii: Radu Botar, Stelian Roşian, Ionuţ Mateescu, Dorina Nemeş, Andrei Stan, Adriana Vaida, Vasile Blaga, Tibor Székely, László Pfeiffer, Iuliu Kecskés, Ioan Danciu, Marius Bîte, Marius Roman, şi Szabo István. ”Take, Ianke şi Cadâr” este o comedie ”pe cinste”. Dar şi o oglindă grotescă în care ar trebui să ne privim uneori, mai ales atunci când devenim prea înverşunaţi pentru fărâma de timp ce ne-a fost dată să o trecem pe-acest pământ!”, a declarat regizorul Andrei Mihalache. Bilete se găsesc la Agenţia teatrală, str. Horea nr. 6 şi la Casa de Cultură cu o oră înainte de începerea spectacolului. Preţul biletului este de 18 lei pentru adulţi, respectiv 12 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Pavel Prodaniuc