Localitatea Lipău a devenit cunoscută prin valoroşii fii ai satului, prin oamenii harnici şi credincioşi, prin preotul lor, Ioan Iederan, care în patru ani a realizat ce n-au făcut alţii într-o viaţă şi, de ce nu, prin tradiţiile culturale, prin obiceiuri şi datini păstrate cu sfinţenie.
Lipău este o localitate despre care se vorbeşte tot mai mult prin poeta Floarea Andreica, o autodidactă ce-şi transmite gândurile, ideile şi mai ales sentimentele în versuri ce curg când cu blândeţea unui râu, când cu euforia pârâiaşului ce curge de pe munte.
Editura “Inspirescu” prin editorul ei, George Terziu, a fost inspirat să-i publice al 4-lea volum de proză şi versuri “Fata care a fugit de la şcoală” şi “Soare la miezul nopţii”. În cele 145 de pagini, autoarea, la 74 de ani, se destăinuie, făcând, cu voie, o odă femeii, pe care o simte aşa cum se ştie: Tu te-ai născut să fii frumoasă/ Să ai un suflet blând, senin/ Şi în grădină radioasă/ Să creşti alături de un crin”.
Citind versurile autoarei, o înţeleg că s-a născut sub raze de lumină de crini, într-o zi de martie blagoslovită, care a adus bucurie cerească în familia ei. Numai aşa ne explicăm faptul că Părintele Îndurărilor a avut grijă de ea până la această vârstă. Cartea de faţă, a cărei slovă însufleţeşte cuvântul, ne-o redă pe cărturarul, erudita poetă Floarea Andreica, o personalitate a localităţii Lipău, a judeţului nostru şi a ţării. Universul rural are un loc aparte în inima poetei, având rădăcini înfipte adânc în azuriul gliei strămoşeşti, având un cult a celor dinaintea sa, pomemindu-i, elogiindu-le faptele: “De-aici din casa de la ţară/ De unde cântă păsările/… Un gând mai oxigenat, vorbeşte/ despre umor acest suflu emanat/ Al iubirii e deasupra tuturor.”
Autoarea este atât de sinceră, de umană şi de generoasă, încât se simte aproape de noi, de cititorii săi. De ce? Pentru că nu este făţarnică, dar e neîmpăcată cu slugărnicia, este un om drept, prietenos şi ştie să-şi respecte semenii. I-am făcut un portret, mai mult schiţat, fără s-o cunosc, dar din scrisul ei o văd aşa: “M-am convertit în poezie/ Că-l văd în ea pe Dumnezeu/ Şi pe Isus ce mă îmbie/ Cu-n strop de vin/ Din timpul Său…/”.
Admir versuri, care rezumă, după părerea noastră, starea actuală a omului simplu, a omului înţelept, fără o filozofie complicată: “Ieri s-a împlinit un dat/ Azi se va împlini altul/ În laboratorul pâinii/ Zilnic suie aluatul/. Dacă ai esenţa… pâinii/ Te serveşti de o covată/ Frămânţi, cauza minunii/ Pentru mintea înfometată/”.
Dacă n-ar exista în satele noastre astfel de talente, ar trebui să le inventăm. Dar talentul există în Lipău şi trebuie încurajat, chiar acum, când spunem că-i târziu. S-a adresat celor ce “conduc” poezia, dar… asemănarea rămâne cea a tatălui poetei cu un om al scrisului. Oameni ca Florica Andreica devin mari apărători ai culturii noastre, ai tradiţiilor şi obiceiurilor populare, a credinţei noastre ortodoxe. Şi atâta optimism în versurile poetei, că-ţi dau putere şi speranţă: “Mă bucur că de acum vor înflori/ narcisele vor veni rândunele/ În data de 4 împlinesc/ Şaptezeci şi doi de ani/”. E adevărat că din 1 martie “Cântă toată ţara, că vine/ primăvara…”
N-am găsit regrete apăsătoare în poezia sa, dar mici reproşuri sunt chiar în poezia cu acelaşi titlu: “Tu îmi zgudui intelectul/ Uneori mă faci nebună/ Nu mă ajuţi să scriu pamfletul/ Despre lună”.
Floarea Andreica îşi iubeşte ca nimeni altul neamul, locurile copilăriei şi consideră că cel mai bine îşi poate ajuta semenii cu condeiul, pe care-l mânuieşte cu atâta uşurinţă.
Cu aceeaşi uşurinţă transmite sentimentul de milă pentru căţeluşul maltratat de “omul rău”. Poate conţinutul poeziei ne trimite la câteva trăiri autobiografice, de mare rafinament şi bunătate. Peste tot domină credinţa, fără s-o propage direct, dar se simte prin strădania autoarei de a ne transforma în mai buni, mai trainici şi mai umani! Această femeie-scriitor din Lipău ne povăţuieşte, ne apără, ne îmbărbătează şi ne luminează, demascându-i pe cei răi! Prin tot ce scrie se degajă încredere în adevăr, în lumină şi dreptate, care ne înnobilează sufletele nouă, cititorilor.
Consideraţie, stimă şi respect!
Teodor Curpaş