More

    Lansare de carte şi concert in memoriam Ştefan Ruha

    ruha

    Manifestările din cadrul celei de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional “Zilele Muzicale Sătmărene”, eveniment organizat de Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare, în colaborare cu Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local Satu Mare, vor continua azi la Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare. Cu această ocazie, va avea loc o lansare de carte şi un concert in memoriam Ştefan Ruha Istvan, când se comemorează zece ani de la moartea maestrului. Manifestările vor debuta de la ora 18.00, când dr. Mirela Căpătă îşi va prezenta volumul “Ştefan Ruha – O viaţă în constelaţia viorii”, în prezenţa editorului, profesorul Gavril Ţărmure, care a fost prezentat ieri la Carei. După care, de la ora 18.30, va avea loc concertul omagial, care îi va avea ca protagonişti pe dirijorul Cristian Brâncuşi, iar solişti vor fi directorul filarmonicii sătmărene, maestrul Rudolf Fatyol, discipol al lui Ştefan Ruha, şi Andrei Agoston, ambii la vioară. În program vor fi interpretate Concertul nr. 8 pentru două viori şi orchestră în la minor, de Vivaldi, Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor, de Bach, şi Simfonia nr.25 în Sol minor de Mozart. La acest spectacol muzical este valabil abonamentul cu nr. 3. Un concert identic va avea loc miercuri şi la Carei.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE