Tribunalul a stabilit preşedinţii secţiilor de votare



extragere

Preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Maxim Grosoş, alături de şeful Serviciului juridic din cadrul Instituţiei Prefectului, Cosmin Dorle, au prezentat ieri lista preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Din cauza interesului foarte scăzut şi a condiţiilor impuse de jurişti şi funcţionari publici, judecătorii au renunţat la tragerea la sorţi, grupându-i pe preşedinţi şi locţiitori în jurul adreselor de domiciliu. De altfel, preşedintele Tribunalului Satu Mare a confirmat faptul că tot mai multe persoane care îndeplinesc condiţiile pentru a deveni preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare manifestă un dezinteres tot mai accentuat, în special din cauza experienţelor nu tocmai fericite pe care le-au avut cu ocazia desfăşurării altor scrutine.

Lista are acceptul AEP
Preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Maxim Grosoş, a precizat că lista cu potenţialii preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare a primit aprobarea Autorităţii Electorale Permanente (AEP). “Pentru tragerea la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor secţiilor de votare s-a întocmit o listă cu persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a face parte din aceste birouri. Legea 370/2004 privind alegerea preşedintelui României prevede nişte condiţii pentru persoanele care doresc să ocupe această funcţie şi nişte criterii pentru tragere la sorţi şi grupare pe listă. Potrivit legii, în primul rând preşedinţii şi locţiitorii trebuie să fie jurişti. În măsura în care în judeţ nu sunt suficienţi jurişti, în aceste liste vor fi înscrise persoane cu o bună reputaţie, la propunerea Instituţiei Prefectului. Am întocmit aceste liste în urmă cu câteva săptămâni, împreună cu Instituţia Prefectului, le-am comunicat Autorităţii Electorale Permanente şi lista întreagă a fost aprobată”, a precizat Rodica Maxim Grosoş.

Preşedinţii, grupaţi după propriile doleanţe
Preşedintele Tribunalului Satu Mare a declarat că din cauza interesului tot mai scăzut, judecătorii şi angajaţii Prefecturii au fost nevoiţi să ţină cont de doleanţele juriştilor şi a funcţionarilor publici, condiţie care se regăseşte şi în legislaţia în vigoare. Astfel, juriştii şi funcţionarii publici au fost desemnaţi să ocupe funcţiile de preşedinţi şi locţiitori la secţiile de votare pe raza cărora îşi au domiciliul. “După ce am primit această listă am început gruparea în vederea tragerii la sorţi. Nu se poate face o tragere la sorţi aşa cum se face la Biroul electoral judeţean sau la Biroul de circumscripţie electorală la alegerile locale. Trebuie să avem în vedere nişte criterii. Dacă sunt jurişti care locuiesc în proximitatea secţiilor de votare. Este foarte important acest lucru. Declaraţiile de acceptare a acestor funcţii au fost date şi condiţionate de respectarea acestei dispoziţii legale. Adică, dacă omul locuieşte lângă secţia de votare 7 să nu fie trimis la Tăşnad sau la secţia de votare 30. Şi atunci de câteva zile am grupat persoanele ţinând seama de calitatea de jurist. Dacă este un jurist pe raza secţiei de votare şi şi-a exprimat dorinţa de a face parte din birou, acesta este preşedintele, l-am pus direct preşedinte. Dacă a mai existat un jurist, acesta a devenit locţiitor”, a arătat Rodica Maxim Grosoş.

Tot mai puţini doritori
Din câte se pare, tot mai multe persoane care îndeplinesc condiţiile pentru a deveni preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare manifestă un dezinteres tot mai accentuat. Acest fapt a dus la existenţa unei liste de rezerve foarte restrânsă. “Avem şi liste de rezerve, dar aceasta este destul de restrânsă, ca şi în fiecare an, pentru că sunt multe secţii de votare în judeţ şi în localităţi oamenii nu prea mai vor să participe la vot. Deci, în urma grupării nu prea mai am ce să trag la sorţi. I-am grupat: juriştii – preşedinţi, funcţionari publici – preşedinţi, care locuiesc în apropierea secţiilor de votare. Aşa că listele sunt întocmite”, a concluzionat preşedintele Tribunalului Satu Mare.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts