Sute de persoane au participat la funeraliile celei care a fost Gabriela Dorgai, printre care familia, colegii de la Teatrul de Nord şi prietenii actriţei. Slujba de înmormântare a avut loc ieri, de la ora 12.00, la cimitirul de pe strada Pietroasa din Satu Mare.
Un ultim omagiu din partea colegilor
Actriţa Gabriela Dorgai a fost condusă ieri pe ultimul drum. Colegii de la Teatrul de Nord au ţinut discursuri în memoria ei. „Gabriela avea atâta bun simţ că îşi cerea iertare şi florilor. Era atât de tăcută uneori, că auzeam în preajma ei cum bate inima de fluture. La sfârşitul reprezentaţiei, când se nimerea să fim împreună, la aplauze, mă strângea de mână cu putere, descărcând parcă aplauzele din inima ei în palma mea. Fiecare gong care va bate de acum încolo îmi va aduce aminte de ea”, a declarat, plin de emoţie, actorul Vasile Blaga.
Managerul Teatrului de Nord, Vasile Ţăran, a declarat că cea care a fost Gabriela Dorgai a fost răpită de unul sau mai mulţi monştri în floarea vârstei. „Ce s-ar mai putea spune în situaţia asta?! Un monstru sau mai mulţi monştri sunt liberi printre noi şi o mamă, la mijlocul vieţii şi în plină forţă, a trebuit să părăsească viaţa, să-şi părăsească fiica. Nici nu pot să vă mai spun altceva”.
Mesaj sfâşietor al fiicei
Fiica actriţei Gabriela Dorgai, ucisă în noaptea de duminică spre luni în zona centrală a municipiului Satu Mare, lângă digul din apropierea Palatului Administrativ, a transmis pe facebook un mesaj cutremurător. “Mamă…nici nu ştiu cum să încep.Te iubesc atât de mult, te-am iubit mereu, şi te voi iubi. Nici nu-mi vine să cred că nu vei mai fi lângă mine când voi avea nevoie de tine, că nu o să îmi mai spui ce e greşit, şi ce e bine. Te voi purta mereu în sufletul meu, indiferent de ceea ce a fost între noi. Nu îmi vine să cred că m-ai părăsit.Am atât de mare nevoie de tine, mamă! Aş da orice doar să te aduc înapoi. Eşti viaţa mea. Odihneşte-te în pace, eşti cea mai dragă fiinţă care a existat vreodată pentru mine!”, a scris fiica actriţei, în vârstă de 17 ani.
O crimă care a zguduit Sătmarul
Reamintim că duminică seara s-a produs un eveniment care a zguduit liniştea Sătmarului. Gabriela Dorgai, în vârstă de 41 de ani, mamă a unei fete de 17 ani şi actriţă la Secţia română a Teatrului de Nord Satu Mare, a fost omorâtă şi, cel mai probabil, violată, în centrul municipiului Satu Mare. Tragedia s-a produs, cel mai probabil, în jurul orei 22.00, atunci când unul sau mai mulţi autori au tras-o efectiv de pe dig, au dezbrăcat-o şi au omorât-o pe actriţă pe malul Someşului. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, a confirmat infracţiunea de omor, dar nu a dat mai multe detalii, ancheta fiind în plină desfăşurare. Cert este faptul că scopul infracţiunii a fost de la bun început cel de viol şi crimă, în condiţiile în care poşeta, în care se aflau bani şi alte bunuri, a rămas intactă.
Ciprian Bâtea