Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Cămârzana a intrat cu tractorul pe care-l conducea într-un stâlp după ce a adormit la volan. Evenimentul s-a petrecut duminică dimineaţa când au fost sesizaţi şi poliţiştii din Gherţa Mică. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au stabilit că Vasile P. a condus tractorul marca UTB, iar la ieşirea din localitatea Cămârzana a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate din beton, pe care l-a retezat la nivelul solului. În urma evenimentului a rezultat avarierea tractorului şi distrugerea stâlpului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă.
Florin Dura