More


    Ascensiunea surprinzătoare a PIB în trimestrul al treilea

    =

    Creşterea economică în termeni anuali s-a apropiat de 3% la nouă luni, după ascensiunea surprinzătoare a PIB din trimestrul al treilea, susţinută în special de agricultură şi servicii, după cum estimează unii analişti. În aceste condiţii, creşterea economică pe întregul an ar putea să fie în apropierea nivelului de 3%.

    Economia a făcut în trimestrul al treilea (T3) un salt de 1,9% faţă de trimestrul al doilea, potrivit datelor anunţate de Institutul de Statistică, ascensiune care a surprins pe toată lumea, depăşind şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi ale autorităţilor. Cei mai mulţi analişti indicau o creştere trimestrială a PIB faţă de T2 de sub 1%. Avansul PIB comparativ cu T3 2013 a fost de 3,2%, pe serie brută.

    România a redevenit „fruntaşa“ Europei cu creşterea trimestrială de 1,9% din T3, după ce în T2 a fost la coada Europei cu una dintre cele mai abrupte scăderi ale PIB dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, comparativ cu T1.

    După rezultatele slabe din al doilea trimestru analiştii au diminuat estimările privind creşterea PIB în anul 2014 de la 3% spre 2% sau chiar sub acest nivel. Însă creşterea economică peste aşteptări din T3 prefigurează îmbunătăţiri ale prognozelor privind avansul PIB din acest an.

    Cele trei mari economii din zona euro – Germania, Franţa şi Italia -, principalii parteneri comerciali ai României, au continuat să aibă creşteri modeste. Iar la nivelul întregii Uniunii Europene creşterea trimestrială a fost de 0,3%.

    În prima jumătate a anului agricultura, serviciile financiare şi construcţiile au tras în jos economia şi şi-au diminuat aportul la formarea PIB comparativ cu prima jumătate a anului 2013.

    Industria a avut în primul semestru cel mai mare aport la creşterea economică, de 2,4%, cu ponderea de 31,4% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,6%. Analiştii spun că în T3 producţia industrială s-a contractat cu 1,2% faţă de T2.

    “Datele publicate mă surprind pentru că sunt considerabil mai mari decât ar putea justifica mersul economiei din T3. Probabil că vom vedea un rezultat peste aşteptări la agricultură, o contribuţie relativ stabilă a industriei şi, cred, o scădere a contribuţiei taxelor nete. Mă aştept, în cazul fericit, la o stagnare a consumului guvernamental, o creştere moderată a consumului privat şi un rezultat peste aşteptări dat de evoluţia stocurilor. Cifrele anunţate au fost consistent peste aşteptările pieţei“, a declarat Florian Libocor, economistul-şef al BRD-SocGen.

    Şi Cătălina Molnar, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, apreciază că o creştere semnificativă ar putea veni din agricultură, care ar trebui să înregistreze creşteri mari în T3 şi T4 pentru a compensa scăderile din T1-T3 astfel încât să se ajungă la un volum al producţiei comparabil cu cel obţinut în 2013.

    Ioan Raţiu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img