Poliţiştii Secţiei Petreşti au identificat în trafic, duminică noaptea, pe raza localităţii Sanislău, un bistriţean, în vârstă de 37 de ani, care conducea autoturismul marca Opel. Bărbatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Duminică dimineaţă poliţiştii rutieri sătmăreni l-au depistat în trafic pe Levente S., care conducea autoturismul marca Renault pe strada Liviu Rebreanu din municipiul Satu Mare. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,87mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele situaţii conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea reţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
Ciprian Bâtea