More


    Centura Careiului, asfaltată pe jumătate

    =

    asfaltare

    Veste bună pentru careieni! Primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, susţine că centura va fi asfaltată în întregime până în luna mai a anului viitor. Şi asta pentru că lucrările de asfaltare sunt aproximativ la jumătatea distanţei. Mai exact, porţiunea care leagă centura de DN 19, în dreptul localităţii Marna Nouă, şi Drumul Tireamului a fost finalizată.

    Primăvara se vor finaliza lucrările
    Edilul şef careian a precizat că în luna mai a anului 2015 se va scoate traficul greu din municipiu, ceea ce va duce la diminuarea drastică a poluării şi a trepidaţiilor care au afectat în timp structura de rezistenţă a imobilelor situate pe marginea DN 19 care traversează localitatea. „Am tot ţinut legătura cu constructorul şi am fost şi la faţa locului. În acest moment lucrările la porţiunea dintre localitatea Marna şi drumul care duce înspre Tiream sunt gata. Sunt sigur că până în luna mai (a anului viitor, n.red.) vom avea un drum cu patru benzi care ne va scăpa de traficul greu şi de multe alte bătăi de cap. Vom avea, în sfârşit, un oraş cu adevărat liniştit”, a declarat Kovacs Eugen.

    Proiect de peste 11 milioane de euro
    Proiectul centurii este unul cu finanțare europeană, în valoare totală de 11.109.935 euro. Proiectul centurii municipiului Carei face parte din Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013, iar șoseaua se va întinde pe o lungime totală de 10,46 kilometri. Principalul beneficiu urmărit prin proiectare vizează devierea traficului greu în afara intravilanului Careiului, o necesitate din cauza numărului crescut de vehicule grele care străbat DN 19 și produc un nivel ridicat de noxe și zgomot, precum și vibrații care afectează clădirile de-a lungul traseului în municipiu. Pentru participanții la trafic, aceasta va însemna îmbunătățirea performanței călătoriei prin mărirea vitezei de trafic, reducerea costurilor de exploatare, a numărului de accidente și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei. S-a mai avut în vedere eliminarea zonelor dificile din punct de vedere geometric (curbe cu raze mici), care cresc riscul accidentelor. Pe toată lungimea sa varianta ocolitoare străbate terenuri agricole cu culturi sezoniere, proprietarii acestora fiind expropriați. De asemenea nu străbate niciun curs permanent de apă și se întinde 100% pe teritoriul administrativ al municipiului Carei.
    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img