More

    Cererile pentru subvenţii la încălzire, în scădere continuă

    balaj

    An de an, tot mai puţini sătmăreni depun cereri pentru a primi subvenţii pentru încălzirea locuinţei. Înăsprirea condiţiilor de acordare, dar şi creşterile veniturilor în raport cu limitele impuse pentru acordarea acestora sunt doar câţiva factori care au generat acest lucru.

    Puţin peste o mie de cereri
    În acest an, la Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare au fost depuse circa 1.036 de cereri pentru subvenţii la încălzire, din care 907 pentru încălzirea locuinţelor cu gaz metan, 29 pentru lemne şi 100 pentru energie electrică. Şeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS Satu Mare, Adrian Bălaj, a arătat că faţă de anul trecut, numărul solicitanţilor subvenţiilor pentru încălzire aproape că s-a înjumătăţit. Astfel, în 2013, au fost depuse 1.731 de cereri pentru gaz metan, 60 pentru lemne şi 104 pentru energie electrică. Adică aproape 1.900 de cereri.

    Şeful Biroului Prestaţii Sociale a mai adăugat că numărul cererilor depuse în acest an reprezintă doar aproximativ 6% faţă de câte solicitări au fost în anul 2006, când numărul acestora a atins nivelul maxim de 17.891.

    Pentru a beneficia de subvenţiile pentru încălzirea locuinţei, care vor fi acordate în perioada 1 noiembrie – 31 martie, solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii printre care venitul maxim pe membru de familie să nu depăşească 615 lei. În funcţie de scăderea acestor venituri, creşte şi valoarea subvenţiei. „Ajutorul va putea fi deja observat pe facturile pe luna noiembrie pe care solicitanţii le vor primi”, a mai spus Bălaj.

    Cauze multiple
    Cauzele care au determinat scăderea an de an a numărului de solicitanţi sunt multiple, potrivit şefului Biroului Prestaţii Sociale. O primă cauză majoră este înăsprirea condiţiilor de acordare a acestor subvenţii. Adică solicitanţii nu trebuie să deţină terenuri, maşini mai noi de zece ani sau alte lucruri. Controalele şi anchetele sociale reprezintă un alt factor important care a dus la acest fenomen.

    De asemenea, stagnarea limitei de 615 lei pe membru de familie a determinat pe mulţi dintre solicitanţii de anii trecut să nu se mai încadreze. „Această limită a rămas neschimbată încă din 2010. De atunci au avut loc o serie de creşteri atât ale pensiilor cât şi a salariului minim pe economie, dar şi creşteri salariale la nivelul judeţului. În această situaţie, mulţi dintre solicitanţi nu s-au mai încadrat în acest plafon”, a mai spus Adrian Bălaj. Acesta a mai adăugat că solicitanţii trebuie să înştiinţeze SPAS în cel mult cinci zile eventuale schimbări de venit sau a membrilor de familie, altfel riscă să nu mai primească aceste ajutoare sau, şi mai rău, să fie obligaţi să le restituie în cazul în care deja le-au primit necuvenit.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE