More

    Contrabandiştii şi-au diversificat oferta

    tigari

    Monopolul ţigărilor Jin Ling şi Viceroy pe piaţa neagră se clatină pe zi ce trece tot mai mult. După ce ani la rând au fumat aceste două mărci de ţigări, sătmărenii par să se reorienteze în ultima vreme. Contrabandiştii au început să comercializeze şi alte mărci de ţigări cu timbru ucrainean precum LD, NZ şi Dubliss. Aceste ţigări sunt mai bune din punct de vedere calitativ decât Jin Ling şi Viceroy, care costă 7 lei pachetul, fiind comercializate la preţuri puţin mai ridicate. Noile mărci se bucură de trecere în rândul sătmărenilor nevoiaşi care au viciul fumatului.

    Supremaţie îndelung disputată
    În ultimii ani, supremaţia pe piaţa ţigărilor de contrabandă era disputată între mărcile Viceroy şi Jin Ling. Ţigările Viceroy erau aduse la început din magazinele ucrainene sau din shopurile situate pe teritoriul Ucrainei. Sătmărenii amatori de Viceroy au putut constata o scădere continuă a calităţii acestora. Scăderea calităţii s-a datorat falsificării pe scară largă a mărcii. Numeroşi contrabandişti din Ucraina şi-au înfiinţat minifabrici de ţigări la domiciliu. Pentru a-şi creşte profiturile, contrabandiştii ucraineni au început să amestece tutunul folosit, şi acesta de cea mai slabă categorie, cu diverse alte resturi vegetale, cum ar fi tot felul de frunze, de exemplu de nuc, sau alte frunze de buruieni.

    Sătui de ţigările Viceroy tot mai înecăcioase, sătmărenii au început să se orienteze spre alte mărci. Întrucât nu existau prea multe variante, clienţii au fost obligaţi să opteze pentru Jin Ling. Ţigările Jin Ling sunt produse în fabrici de pe teritoriul fostului spaţiu sovietic, fiind o marcă destinată exclusiv contrabandei în ţările din Uniunea Europeană. Aceste ţigări nu pot fi procurate în reţeaua de comerţ din Ucraina, ci doar de la grupările de contrabandişti. Fenomenul a fost confirmat şi de capturile poliţiştilor de frontieră. Apoi, au început să fie falsificate şi ţigările Jin Ling, într-o locaţie situată în judeţul nostru sau într-un judeţ învecinat, calitatea ţigărilor lăsând mult de dorit.

    Mărci noi la vremuri noi
    În ultima vreme, ţigările Viceroy şi Jin Ling aduse din Ucraina au devenit la fel de proaste. Pentru a nu-şi pierde clienţii, contrabandiştii au început să aducă alte mărci de ţigări, tatonând astfel piaţa. Mărci precum LD, NZ şi Dubliss au început să se vândă tot mai bine pe piaţa neagră din judeţul Satu Mare. Tutunul din aceste ţigări este destul de bun din punctul de vedere al calităţii, lucru care îi determină pe clienţi să le prefere, deşi sunt mai scumpe cu un leu, maxim doi, decât Viceroy şi Jin Ling. Deocamdată aceste ţigări nu au început să fie falsificate, ceea ce le asigură o oarecare calitate.

    O parte din ţigările LD, NZ şi Dubliss au timbru ucrainean, fiind achiziţionate din comerţul ucrainean. Alte pachete nu au pe ele niciun timbru fiscal, semn că sunt achiziţionate din magazinele de tip duty-free care funcţionează pe teritoriul Ucrainei. Pentru clienţii care preferă ţigări mai fine, contrabandiştii aduc din ţara vecină inclusiv ţigări marca Kent, bineînţeles în cantităţi reduse, uşor vandabile.

    Şi Plugarul a ajuns în Sătmar
    Anul trecut, pe piaţa neagră din judeţul Satu Mare s-au vândut inclusiv ţigări Plugarul, una dintre cele mai cunoscute mărci de ţigări produse în Republica Moldova. Aceste ţigări sunt preferate de contrabandiştii din estul României. Întrucât sunt mai bune din punct de vedere calitativ decât cele aduse din Ucraina, contrabandiştii sătmăreni n-au întâmpinat greutăţi deosebite în comercializarea ţigărilor Plugarul. Însă din cauza distanţei relativ mari faţă de graniţa cu Republica Moldova, astfel de ţigări au apărut doar foarte rar în Sătmar.

    În luna mai a anului trecut, poliţiştii de frontieră au capturat o cantitate destul de mare de ţigări Plugarul. Într-un microbuz Mercedes Sprinter oprit pentru control în Mădăras, poliţiştii de frontieră au găsit 5.917 pachete de ţigări marca Plugarul, cu timbru fiscal specific Republicii Moldova. Ţigările, în valoare de aproximativ 25.000 lei au fost confiscate. Şoferul microbuzului, originar din Bucureşti, intenţiona să scoată din ţară ţigările respective prin Vama Urziceni.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE