Românii plecați în străinătate vor avea aproape 300 de secții de votare amenajate în străintătea pentru a-și putea exprima opțiunea electorală. Cele mai multe au fost amenajate în Italia și Spania, acolo unde există o importantă comunitate de români, în timp ce în Statele Unite și Moldova , cetățenii au la dispoziție 22 de secții pentru a putea vota.
11 secții sunt în Marea Britanie , unde numărul românilor este în creștere iar în Franța au fost amenajate 9 secții. Ministrul Afacerilor Externe împreună cu Biroul Electoral Central au dat posibilitatea cetățenilor români să poată descărca și completa acasă declarația pe propria răspundere necesară pentru exercitarea votului în condiții de siguranță. În plus, MAE a publicat pe site-ul instituției și o hartă interactivă cu secțiile de votare amenagate pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Șeful diplomației va vota și el pe liste suplimentare, la fel ca și românii pleacți în străinătate. Teodor Meleșcanu va fi prezent la ambasada țării din Paris pentru a supraveghea modul în care a fost organizat turul doi de scrutin. Prima secție de votare s-a deschis deja sâmbătă seara, la ora 8, ora României în capitala Noii Zeelande.