Ioan-Mircea Paşcu a fost ales, miercuri, vicepreşedinte al Parlamentului European, europarlamentarul PSD fiind singurul candidat pentru postul rămas vacant în urma numirii Corinei Creţu în funcţia de comisar european pentru Politică Regională, de la 1 noiembrie. Ioan-Mircea Paşcu, care a fost singurul candidat, a fost votat de 284 din cei 461 de europarlamentari prezenţi la sesiunea de la Bruxelles.
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a explicat că este vorba de o procedură standard, aplicată pentru alegerea tuturor vicepreşedinţilor Parlamentului European. Anterior, surse social-democrate precizaseră că Parlamentul European urmează să-l aleagă, miercuri, pe Ioan-Mircea Paşcu în funcţia de vicepreşedinte al Legislativului, pe postul eliberat de Corina Creţu. Marjory van den Broeke, şefa Biroului de presă al PE, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că miercuri va fi ales un nou vicepreşedinte, ca urmare a vacantării unui post, după ce Corina Creţu a devenit comisar european pentru Politică Regională, începând cu 1 noiembrie. Corina Creţu a fost aleasă vicepreşedinte al Parlamentului European, în iulie, în prima sesiune după alegerile europarlamentare din mai.