More

    Măsuri suplimentare pentru siguranţa sătmărenilor

    prefect

    Autorităţile sătmărene au luat o serie de măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor pe tot cuprinsul municipiului Satu Mare, este concluzia desprinsă în urma întâlnirii de ieri între prefectul Eugeniu Avram şi şefii structurilor judeţene ale Ministerului de Interne, desfăşurată la sediul Prefecturii Satu Mare. De asemenea, prefectul a dat asigurări că instituţiile statului lucrează cu sârguinţă pentru a-l prinde pe criminalul actriţei Gabriela Dorgai.

    Dispozitive de ordine publică, reorganizate
    Ca urmare a psihozei criminalului cu glugă, datorată în mare parte şi din cauza lipsei de informaţii cu privire la mersul anchetei, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, a convocat ieri o întâlnire cu şefii structurilor judeţene din Ministerul Afacerilor Interne, respectiv cu conducerea Poliţiei Locale Satu Mare, pentru a discuta pe tema măsurilor întreprinse pe linia siguranţei şi ordinii publice, după crima de pe malul râului Someş a cărei victimă a fost actriţa Gabriela Dorgai.

    Potrivit informaţiilor aduse la cunoştinţa reprezentantului Guvernului în teritoriu, dispozitivele de ordine publică au fost reaşezate în municipiul reşedinţă de judeţ, a fost suplimentat numărul de lucrători care fac parte din patrulele mixte ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Poliţiei Locale, patrulele fiind distribuite pe raza municipiului Satu Mare, inclusiv în zona digului râului Someş. Se desfăşoară activităţi de depistare a oricăror potenţiali suspecţi de comiterea infracţiunii de omor din data de 9 noiembrie.

    Informaţiile false pot duce în eroare
    În acelaşi timp, toate instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne alături de Poliţia Locală colaborează pentru valorificarea fiecărei informaţii, inclusiv pe linia sesizărilor primite din partea cetăţenilor judeţului Satu Mare. De menţionat este faptul că informaţiile suplimentare despre posibilul autor al crimei sunt binevenite, însă cetăţenii trebuie să fie conştienţi că informaţiile false, apărute în număr mare în ultima perioadă, pot induce în eroare anchetatorii, iar bunul mers al cercetărilor poate fi periclitat.

    Ca urmare a şedinţei de lucru, prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, doreşte să-i asigure pe cetăţeni că instituţiile statului îşi fac datoria, muncind zi şi noapte pentru a prinde autorul crimei dar şi pentru a readuce liniştea pe străzile, respectiv în casele sătmărenilor.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE