Medicii veterinari, instruiţi pentru a depista alimentele contrafăcute

dsv

Medicii veterinari sătmăreni au participat ieri la o şedinţă de perfecţionare continuă în cadrul căreia au fost instruiţi despre cum trebuie să depisteze alimentele contrafăcute, precum şi despre bolile care se transmit de la animal la om.

După o primă parte în care medicilor veterinari li s-au adus la cunoştinţă ultimele reglementări legislative, profesorul universitar Marian Mihaiu, de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj Napoca a prezentat o instruire cu privire la metodele prin care pot fi depistate alimentele de origine animală falsificate. Tot cu această ocazie, profesorul universitar Constantin Vasiu, de la aceeaşi facultate, a prezentat o lucrare privind bolile care se pot transmite de la animal la om, după care profesorul universitar Ioan Marcus i-a informat pe medicii veterinari despre ultimele noutăţi în patalogia respiratorie la bovine.

Aceasta a fost ultima şedinţă de perfecţionare a medicilor veterinari sătmăreni, fiecare participant primind câte 30 de puncte.
Florin Dura

ȘTIRI RECENT ADĂUGATE