O parte din primăriile bihorene au plătit şi ele tribut firmei Kyo Inc



fratia_satmarenilor

Folosind aceleaşi metode dubioase ca şi în judeţele Satu Mare, Cluj, Sălaj şi Vaslui, firma Kyo Inc a reuşit să fraierească o serie de primării din judeţul Bihor. După ce a încheiat contractele oneroase, Kyo Inc a emis facturi, fără să se achite integral de serviciile asumate. Ulterior, firma sătmărenilor Sergiu Băbăşan şi Răzvan Micul a dat în judecată primăriile, solicitând plata serviciilor neexecutate, la care au adăugat penalităţi enorme. Primarul comunei Sălard, Nagy Miklos, le-a povestit jurnaliştilor bihoreni cum a fost ţepuit de reprezentanţii firmei sătmărene Kyo Inc.

Val de procese cu primăriile
Primăria Dobreşti a pierdut în 2010 procesul intentat de Kyo Inc. Primăria Finiş a pierdut două procese cu Kyo Inc, unul în 2008, iar celălalt în 2010. În cazul Primăriei Rieni, instanţa a dispus respingerea ordonanţei de plată înaintată de Kyo Inc.
Primăria Sânmartin a pierdut procesul cu Kyo Inc, după ce instanţa a respins 2007 cererea de anulare a ordonanţei de plată. Primăria Tărcaia a fost dată în judecată în 2010, dar în 2011 Kyo Inc a renunţat la proces, probabil după ce primăria a plătit integral sau doar parţial sumele cerute.

Kyo Inc a dat în judecată Primăria Viişoara în 2008, renunţând apoi la proces. În 2009, Kyo Inc a dat din nou în judecată primăria, ordonanţa de plată fiind admisă parţial.

N-au scăpat de datorii
Chiar dacă au scăpat de Kyo Inc, unele primării n-au reuşit să scape de firma Elektronische Archiv Verschlusselung SRL, care a preluat fondul de comerţ al firmei anterioare. Primăria Săcueni, dată în judecată de Elektronische Archiv Verschlusselung SRL în 2012, obligată să achite. Primăria Boianu Mare a fost dată în judecată de Kyo Inc în 2008, fiind obligată să achite pretenţiile financiare ale firmei cu penalităţi de 1% pe zi. Aceeaşi instanţă a respins o nouă ordonanţă de plată a Kyo Inc în 2010, însă a admis ordonanţa Elektronische Archiv Verschlusselung SRL în 2012.

Primăria Şinteu a fost dată în judecată de Elektronische Archiv Verschlusselung SRL în 2012. În cazul Primăriei Lunca, Judecătoria Satu Mare a admis parţial în 2007 ordonanţa de plată a Kyo Inc. În 2012, Primăria Lunca a fost dată în judecată şi de Elektronische Archiv Verschlusselung SRL. Primăria Pomezeu, dată în judecată de Elektronische Archiv Verschlusselung SRL în 2012.

Declaraţiile unui primar ţepuit
Cel mai puternic săptămânal din Oradea, Bihoreanul, a scris şi el despre rechinii penalităţilor de la KYO INC: “În Bihor au păţit-o patru primării ai căror reprezentanţi au iscălit acte prin care acceptau ca o firmă să le facă “moca” site-uri şi arhive digitale, dar cu penalităţi monstruoase, de 1%, pentru fiecare zi de întârziere a plăţilor. Ulterior, au trebuit să achite sute de mii de lei, chiar dacă serviciile achiziţionate au fost nefuncţionale. Două dintre ele n-au avut atâta bănet, aşa încât conturile le-au fost blocate, la fel păţind şi Direcţia Finanţelor Publice, instituţie care le-a aprobat efectuarea de plăţi curente pentru salarii şi utilităţi. Urmarea? “Recuperatorii” angajaţi de sătmăreanul Sergiu Băbăşan, afacerist care şi-a asigurat “spate” politic, pe rând, la PRM, PDL şi Forţa Civică, au încercat să pună mâna până şi pe maşinile Finanţelor.

O ţeapă de zile mari
Primarul de Sălard, Nagy Miklos, n-o să uite câte zile o avea ţeapa pe care a încasat-o cu 6 ani în urmă şi ale cărei urmări le-a “rezolvat” abia anul trecut, cu preţul prăpădirii a peste 130.000 lei din banii comunei, arată Bihoreanul. “În 2008, în luna mai, a venit la noi un domn care ne-a spus că toate primăriile sunt obligate să aibă site-uri şi că firma pe care o reprezintă, Kyo Inc SRL din Satu Mare, o să ne facă unul şi nouă, gratis”, îşi aminteşte edilul. Oricât pare de neverosimil, după o singură discuţie, consultându-se doar cu agentul agricol al Primăriei, Nagy a semnat o convenţie în acest sens cu reprezentantul firmei. “Contractul abia se putea citi, era scris cu litere foarte mici”, spune contabila Primăriei, Viorica Neagu. Cert e că, în aceeaşi zi, necunoscutul a instalat pe calculatorul instituţiei un program informatic care, spunea el, “va fi validat în 24 de ore”, iar apoi site-ul va fi funcţional. “Nici după 24 de ore şi nici după câteva luni nu a fost funcţional”, spune contabila. Cum nimeni nu cerea totuşi vreun ban pentru “serviciu”, până la finalul verii aceluiaşi an niciun reprezentant al Primăriei nu s-a mai interesat să afle motivele.

“În august 2008 ne-am trezit că am primit o factură de 7.900 lei aferentă contractului din primăvară”. Abia atunci actul a fost citit cu atenţie, edilul realizând că se obligase, de fapt, să achite un preţ de trei ori mai mic, dar cu penalităţi de întârziere de 1% pe zi. La o lună de întârziere asta însemna un plus de 30%, iar după trei luni valoarea iniţială a contractului practic era dublată. “Automat i-am sunat pe cei de la firmă să vină să instaleze ca lumea programul, dar nu ne-a răspuns nimeni. Au răspuns numai după ce au curs penalităţile şi mai mult, iar atunci ne-au ameninţat că o să ne dea în judecată”, îşi aminteşte primarul Nagy Miklos.

Cont blocat aproape doi ani
Ameninţarea, de altfel, a şi fost concretizată. Kyo Inc SRL a deschis un proces la Satu Mare, obţinând câştig de cauză, astfel că Primăria Sălard a fost obligată să achite suma prevăzută în contract, plus 1% penalităţi până la stingerea efectivă şi completă a datoriei. Pentru punerea în aplicare a sentinţei, firma a apelat la un executor judecătoresc, care a pus poprire pe contul instituţiei, deschis la Trezoreria Oradea.

“Aproape doi ani, până în 2013, am avut contul blocat. De fiecare dată când trebuia să facem plăţi curente, pentru salarii ori utilităţi, a trebuit să prezentăm la Trezorerie o declaraţie specială, că plăţile sunt în interes public, conform unei Ordonanţe de Guvern şi unui Ordin al Finanţelor”, a declarat contabila Primăriei Sălard, Viorica Neagu, pentru Bihoreanul.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Încet ,încet școlile și grădinițele intră în scenariu roșu

Grădinița Ham Janos din municipiul Satu Mare a trecut în scenariul roșu, după ce au fost confirmate cu noul coronavirus 3 persoane din rândul...

Tot mai mulți sătmăreni infectați

Până astăzi, 17 octombrie, în Satu Mare avem 1132 persoane infectate cu noul coronavirus.Doar azi avem 40 de cazuri noi,deasemenea au fost reconfirmate 15  persoane.Pe...

Sport și nu numai…: Rabdă și taci!

Cum se spune corect „taci măi sau touch me”? E chestie de vârstă. De la zero la șapte ani și peste 75 de ani...

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Latest Posts

Încet ,încet școlile și grădinițele intră în scenariu roșu

Grădinița Ham Janos din municipiul Satu Mare a trecut în scenariul roșu, după ce au fost confirmate cu noul coronavirus 3 persoane din rândul...

Tot mai mulți sătmăreni infectați

Până astăzi, 17 octombrie, în Satu Mare avem 1132 persoane infectate cu noul coronavirus.Doar azi avem 40 de cazuri noi,deasemenea au fost reconfirmate 15  persoane.Pe...

Sport și nu numai…: Rabdă și taci!

Cum se spune corect „taci măi sau touch me”? E chestie de vârstă. De la zero la șapte ani și peste 75 de ani...

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...




Centre Humanes Business