More

    Optimism reţinut la PSD Satu Mare

    IMG_4701

    Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, a îndemnat ieri seară la prudenţă, precizând că nu se pronunţă decât după rezultatele finale. „Nu mă pronunţ până nu avem rezultatele finale, dar ne bucurăm pentru rezultatul exit-poll. Din ceea ce văd că solicită Iohannis, prelungirea votului în diaspora, înseamnă că ei ştiu că au pierdut. Dar nu vreau să facem acum declaraţii spumoase, nu vreau să ne bucurăm până când nu vedem rezultatul final. Eu sunt ferm convins că acesta este rezultatul final, sunt ferm convins că domnul Victor Ponta este viitorul preşedinte al României. Iohannis se gândeşte probabil că Băsescu va mai face un efort, cum a făcut pe vremea când a candidat cu domnul Geoană, dar eu vă asigur că acest lucru nu se mai poate face, nu se mai repetă. Aşa că după ce se anunţă măcar rezultatele provizorii sau numărătoarea paralelă, atunci eu am să pot să fiu bucuros. Oricum, colegii noştri, oamenii noştri de la Bucureşti sunt foarte bine-dispuşi. Dar hai să vedem, apoi ne vom pronunţa”, a declarat Mircea Govor.

    Preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Dorel Coica, a declarat, la rândul său, că aşteaptă numărătoarea paralelă pentru a-şi exprima opinia. „Am fost la toate secţiile din municipiul Satu Mare. Prezenţa este, într-adevăr, foarte bună. Dar nu ştim încă pentru cine a votat marea majoritate. Spunea şi domnul Govor, vom rămâne aici până vom face numărătoarea paralelă. Iar după ce vom avea rezultatele finale ne vom exprima punctele de vedere.

    Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, deputatul Octavian Petric, şi-a exprimat speranţa că sătmărenii şi românii au ales în fruntea ţării un om care va continua munca Guvernului. „Sper că în această seară, sau după rezultatul final, să ne bucurăm că suntem români. Că românii au ştiut să îşi aleagă reprezentantul, că au ştiut să îşi aleagă preşedintele. Un preşedinte care să unească, nu să dezbine, să continue lucrurile bune pe care le-a făcut Victor Ponta”, a precizat Octavian Petric.

    Bucurie reţinută la sediul ACL Satu Mare
    După ce au ascultat declaraţiile televizate ale lui Klaus Iohannis şi ale preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, liderii ACL au făcut şi declaraţi proprii. Astfel, Radu Nicoară a afirmat că scorul este foarte strâns, dar crede că victoria este de partea lui Iohannis. „După ora 19.00 a fost o afluenţă foarte mare la secţiile de vot atât la cele din ţară, chiar şi din Satu Mare, cât şi din străinătate. Acest lucru ne dă speranţă că victoria va fi a noastră. Acest rezultat înseamnă pentru ACL că are Preşedinţia României”, a mai spus Romeo Nicoară.
    Preşedintele PDL, Petre Mureşan, a fost mai reţinut în declaraţii. „Eu sunt mult mai precaut decât colegul meu. În cel mult trei ore ACL va finaliza numărătoarea voturilor pe plan naţional, fără cele din diaspora. Sper ca după numărarea voturilor să ne bucurăm împreună. Sper că românii au ales calea dreaptă şi o Românie normală”, a mai spus Petre Mureşan.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE