More


    Peste 20.000 de porci pot fi scoşi la vânzare de Crăciun

    =

    porci

    În târgurile din judeţ au început să apară porcii graşi, numai buni de tăiat de Ignat, înaintea Crăciunului. Potrivit estimărilor făcute de specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, în acest an, pentru sacrificare, în judeţ sunt peste 20.000 de porci.

    Atenţie la documente şi crotalii
    Medicii veterinari le recomandă sătmărenilor care doresc să-şi cumpere un porc de Crăciun să-l achiziţioneze doar din târguri. „În târguri nu pot intra decât porcii crotaliaţi şi însoţiţi de documente sanitar-veterinare. Asta înseamnă că au fost văzuţi de un medic veterinar înainte de a fi duşi la târg. Chiar şi în aceste condiţii, recomandăm cumpărătorilor să solicite documentele însoţitoare şi să fie atenţi la crotalii. Deocamdată, în târgurile din judeţ nu există restricţii în ceea ce priveşte vânzarea porcilor de Crăciun”, a precizat directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuţa.

    Acesta a mai adăugat că cei care preferă să cumpere un porc direct din gospodării sau de pe internet sunt supuşi unor riscuri. „Este posibil ca aceste animale să nu fie nici măcar crotaliate sau să nu fi fost vizitate de un medic veterinar. În acest caz, riscul este foarte mare deoarece porcul poate avea diferite boli care pot fi transmise şi la oameni. După părerea mea, cel mai sigur loc de unde pot fi cumpăraţi porci de Crăciun sunt târgurile”, a mai spus Dumuţa.

    Preţurile ar putea să scadă
    În momentul de faţă, preţul porcilor graşi, numai buni de sacrificat de Crăciun, oscilează între 7 şi 8 lei/kg, în funcţie de greutatea animalului. Cei care sunt în jurul a 100-120 kg se vând cu 8 lei/kg, iar cei mai mari de atât cu 7 lei/kg.

    Specialiştii din domeniu sunt de părere că aproape sigur preţul acestora va scădea până înainte de Crăciun putând ajunge la 5-6 lei/kg. Acest lucru este cauzat de embargo-ul impus Rusiei în ceea ce priveşte exporturile de carne de porc. „Este foarte posibil ca acele carcase de porc venite din Uniunea Europeană şi care urmau a fi destinate Rusiei să ajungă pe piaţa românească. Acest lucru va duce cu siguranţă la scăderea preţului la porcii graşi chiar înainte de Crăciun”, a precizat unul dintre medicii veterinari sătmăreni care vizitează des târgurile din judeţ.

    Cum randamentul la un porc este de 70%, adică dintr-un porc de 100 de kg, după sacrificare se pierd circa 30 rămânând 70 de kg de carne şi untură, este foarte posibil ca apariţia carcaselor de porci de import ieftine în măcelării să ducă la o scădere destul de semnificativă a porcilor graşi vii din târguri.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img