Dincolo de simpatiile politice faţă de un candidat sau altul, există o realitate implacabilă în urma celor două dezbateri de la Realitatea TV şi B1 TV. De altfel, televiziunile de casă ale ACL şi, implicit, ale lui Klaus Iohannis. Concret: Iohannis a pierdut fără drept de apel în faţa lui Victor Ponta. Foarte puţini au fost cei care au încercat să îi găsească „neamţului” circumstanţe atenuante. Adevărul de necontestat este că Iohannis nu poate purta un dialog, nu poate face faţă unei dezbateri antrenante de idei. Victor Ponta, în schimb, a condus de la cap la coadă „ostilităţile”, dominându-l fără drept de apel pe contracandidatul său.
În ceea ce priveşte politica externă, domeniu pe care s-a dezbătut prea puţin, Iohannis a pierdiut din nou în faţa lui Ponta. Iohannis nu a fost în Cernăuţi dar nici în Chişinău. Ponta a fost! De altfel, mărturisirea că nu a fost niciodată la Chișinău și Cernăuți, coroborat cu lipsa oricărei reacții la atacurile lansate de Victor Ponta și finalul apoteotic al dezbaterii electorale par să îi fi distrus orice brumă de șansă pentru a câștiga alegerile prezidențiale din data de 16 noiembrie. O spun, cu subiect şi predicat, potenţialii votanţi ai lui Iohannis, care au precizat că “neamţul” este o mare deziluzie.
Pe cale de consecinţă, vor alege să nu meargă la urne.
Fără replică, fără sentimente, fără să transmită niciun fel de emoție, rupt de realitatea cotidiană și habarnist în materie de Constituție, Iohannis pare să fie urmărit de ghinion până în ultima zi de campanie, lăsând impresia că nu se pricepe la nimic. Dacă până miercuri seară, electoratul mai avea o oarecare impresie că finala prezidențială va fi cât de cât strânsă, în jurul unui scor de tipul 2-1 pentru Ponta, după această dezbatere Iohannis pare incapabil să ia mai multe voturi decât Vadim în 2000, adică undeva pe la 33%.Concluzia este clară, și anume că România a rămas cu un singur prezidențiabil. Alegerile democratice ar trebuie să fie măcar între doi candidați. Dar Iohannis s-a faultat singur. S-a scos singur din joc.
P.S. Rămâne memorabilă afirmaţia lui Iohannis: “Eu nu am pe nimeni în spatele meu”. Adevărul este că “oamenii” portocalii nu sunt în spatele lui Iohannis, ci sunt deasupra lui, trăgând de zor de sfori, dovedindu-se nişte veritabili maeştri păpuşari.
Ciprian Bâtea