Primarul Dorel Coica a dat o mână de ajutor celor de la Grădiniţa Voinicelul

Primarul Dorel Coica a dat o mână de ajutor celor de la Grădiniţa Voinicelul

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, alături de viceprimarul Radu Roca şi o echipă din cadrul Primăriei, a prestat ieri muncă patriotică la corpul C al Grădiniţei Voinicelul. Toţi au pus mâna pe lopeţi şi au dat o mână de ajutor pentru amenajarea şi înfrumuseţarea curţii acestei grădiniţe.

Cu această ocazie a fost împrăştiat nisipul de la locurile de joacă şi au fost instalate o parte din instalaţiile de joacă. Edilul şef a precizat că a luat această decizie după discuţiile purtate cu o zi înainte cu conducerea grădiniţei, când a aflat că este nevoie de puţin ajutor. „Am aflat cu această ocazie că este nevoie de mână de lucru pentru amenajarea curţii acestei grădiniţe. Mi-am format o echipă cu angajaţi din cadrul Primăriei Satu Mare şi am dat o mână de ajutor”, a spus primarul Dorel Coica.

Directorul Grădiniţei Voinicelul, Mariana Toth, a mulţumit conducerii Primăriei Satu Mare pentru acest ajutor. „Nu ne aşteptam să primim acest ajutor şi doresc să mulţumesc Primăriei Satu Mare pentru că ni l-au dat”, a spus directorul grădiniţei.

Totodată, edilul şef a mai adăugat că în 2014 s-a investit foarte mult în sistemul de învăţământ din municipiul Satu Mare, iar o mare parte din bugetul pe anul viitor va fi alocat pentru continuarea acestora. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand