Primele endoscopii oculare din România, realizate la Satu Mare

operatii-endoscop-(67)

În premieră naţională, la Clinica de oftalmologie Vitreum din Satu Mare au avut loc sâmbătă primele intervenţii chirurgicale oftalmologice la nivelul retinei folosind tehnica de endoscopie oculară. Este vorba de o tehnică nouă în România, care utilizează un endoscop ocular special ce permite vizualizarea unor părţi anatomice ale ochiului care, de altfel, cu tehnicile disponibile în prezent în ţară nu ar fi posibile.

O tehnică revoluţionară
Cu endoscopia oculară pot fi trate boli foarte grave, care duc la atrofia oculară – stafidirea ochilor, pot fi abordate patologii complexe de la nivelul retinei, cum ar fi hipotonia oculară (care prin tehnicile de vizualizare deja existente ar fi greu sau imposibil de abordat) sau la nivelul polului anterior, cum ar fi glaucomul, reprezentând o alternativă terapeutică eficientă în această boală, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, medicul sătmărean Levai Lehar. Endoscopia oculară face parte din arsenalul terapeutic al clinicilor specializate pe chirurgia retinei din Vestul Europei, unde pacienţii care suferă de boli grave ale retinei cum ar fi retinopatia proliferativă, care poate duce la atrofie oculară sau pacienţii cu forme grave de glaucom beneficiază de această tehnică chirurgicală, a mai arătat dr. Levai Lehar.

Trei pacienţi operaţi la Satu Mare
Echipa formată din specialiştii în chirurgia tireo-retiniană dr. Levai Lehar, medic otfalmolog la Clinica Vitreum din Satu Mare, şi profesorul dr. Rado Gabor din Budapesta au efectuat sâmbătă primele endoscopii oculare din România. Au fost operaţi trei pacienţi, doi din judeţul Satu Mare şi unul din Maramureş.

Pacienta cu vârsta de 67 de ani cu vitreoretinopatie proliferativă, ce a dus la hipotonie oculară, a fost operată prin endoscopie retiniană pentru prevenirea atrofiei oculare. Doi pacienţi cu vârste de 55 şi 60 de ani cu glaucom grav, refractar la tratamentul aplicat până în prezent, au beneficiat de intervenţii chirurgicale endoscopice în vederea reducerii presiunii intraoculare, a arătat dr. Levai Lehar.

Levai-Lehar,-Rado-Gabor-(22)

Endoscopul ocular de 80.000 euro
Profesorul dr. Rado Gabor a arătat că metoda endoscopică reprezintă o revoluţie enormă în chirurgia oculară. Chiar şi în Ungaria se fac foarte puţine operaţii cu această tehnică de vârf. Endoscopul ocular este fabricat în SUA, iar investiţia clinicii în acest aparat a fost de circa 80.000 de euro. La conferinţa de presă a fost prezent şi inginerul Robert Mercik, reprezentantul firmei care comercializează performantul aparat.

În cazul pacientei, intervenţia chirurgicală a durat circa o oră, iar în cazul celorlalţi doi pacienţi în jur de o jumătate de oră. Costul unei operaţii cu endoscopul ocular la Clinica Vitreum este de circa 1.800 – 2.000 lei, a declarat dr. Levai Lehar.

Szasz Lorand

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

DISTRACȚIE. Ar fi început NEBUNIA. Ce TRUPE ar fi CONCERTAT de ZILELE ORAȘULUI

La acest sfârșit de săptămână ar fi trebuit să aibă loc cea de a 24 ediției a Zilelor Orașului Satu Mare. Doar că, în...

DECIZIE. Încep LUCRĂRILE la al TREILEA POD. Ce vor putea VEDEA sătmărenii în toamnă

Concernul Strabag va începe, în prima parte a lunii iunie, lucrările efective ale celui de-al treilea pod peste râul Someș. Anunțul a fost făcut...

Ionut Onet, președinte PSD Satu Mare: “Se vede, incompentența și indiferența crasă pe care o arată acești habarniști față de țară”

Președintele interimar al PSD Satu Mare, Ionuț Oneț, a trimis mass mediei sătmărene o informare de presă prin care critică, în termeni duri, deciziile...

Săli speciale pentru elevii cu temperatura peste 37,3 °C, care se prezintă la examenele naționale

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Rodica-Luminița Barcari, a declarat pentru stiriedu.ro că ,,Facem niște săli speciale în care copii cu...

“Peste 130.000 de firme se vor închide definitiv după 1 iunie!”

Deputatul PSD Ioana Bran atrage atenția că dacă guvernul nu va lua măsuri economice rapide și ferme, după 1 iunie în România peste 850.000...