Rafaelo Varga l-a făcut să plângă şi pe Horia Brenciu

rafaelo

Sătmăreanul Rafaelo Varga a avut vineri seara o nouă evoluţie pe scena X Factor. Momentul a fost, fără îndoială, cel mai emoţionant. “Rafaelo Varga este un exemplu! De voință, de ambiție, de sensibilitate! Are o poveste de viață grea, dar viitorul lui se anunță frumos. În lupta pentru cele șase scaune din echipa lui Brenciu, puștiul a oferit o nouă repriză emoționantă. Viața nu e întotdeauna dreaptă, dar soarele reușește să răsară chiar și atunci când te aștepți mai puțin. Povestea lui Rafaelo Varga e scrisă cu dezamăgiri, întrebări și lacrimi. Chiar și din partea lui Ștefan Bănică, care, la audiții, a fost impresionat iremediabil de adolescentul de 16 ani”, scriu cei de la X Factor. El s-a luptat pentru un loc din cele șase pe care Horia Brenciu le-a pus la bătaie în noul format de Bootcamp. A vrut să demonstreze că și copiii părăsiți de părinți pot, că și cei orfani au talent, că și sufletele rănite încă de la începutul vieții lor au talent și ambiție. Lupta a fost una foarte strânsă, iar Horia n-a putut să-i facă loc pe scaun. A plâns, chiar dacă promisese că n-o va mai face. Cu el au plâns și oamenii din sală, dar și voi, cei de acasă. “Dezamăgirea e mare, dar tu, Rafaelo, ești câștigătorul nostru! Îți mulțumim pentru lecția pe care ne-ai oferit-o!!!”, mai scriu organizatorii X Factor.

Sătmăreanul Rafaelo Varga, crescut la casa de copii, l-a făcut să plângă pe Ştefan Bănică Jr. la prima audiţie de la X Factor. Viața nu e întotdeauna dreaptă, dar soarele reușește să răsară chiar și atunci când te aștepți mai puțin.

Rafaelo are 16 ani. Când l-a născut și, mai apoi, abandonat, mama lui avea 14 ani. Nu o știe, dar și-o imaginează. Casa de copii i-a devenit un loc cald, iar oamenii de-acolo au ținut loc, rând pe rând, de mamă și tată. ”Am fost născut din joaca unei fete de 14 ani și a unui băiat de 18. Nu m-au vrut, dar mă bucur că au avut demnitatea de a mă aduce pe lume”. Cuvintele puștiului îți umezesc ochii, indiferent cât de puternic te crezi. ”Întotdeauna am să mă întreb cum e să ai un tată, cum e să ai un sprijin în viața ta, cum e să primești sfaturi de la părinți. Ei n-au vrut să fie lângă mine, să fiu în viața lor. M-au aruncat la un coș de gunoi”, spune Rafaelo, cu glas tremurat. Pe pagina sa de Facebook, Rafaelo Varga a postat un mesaj în care spune că “sunt conștient că au fost concurenți mai buni ca mine și de aceea știu să pierd cu fruntea sus”.

ULTIMELE ȘTIRI

România trece la ora de iarnă, cu vreme ca de primăvară

În zilele următoare vom avea parte de vreme ca de primăvară, după un început de săptămână foarte rece. În weekend, când România trece la...

Contract de peste 43,5 milioane de lei, semnat de Apaserv

La sediul APASERV SATU MARE S.A, a fost semnat ieri, 22 octombrie 2020, al doilea contract de lucrări din cadrul „Proiectului...

Două zile de workshop gratuit pentru femei

Traversăm astăzi una dintre cele mai dificile perioade, iar pentru multe femei casa a devenit locul cel mai puțin sigur. Pentru multe femei, casa...

Paul Stănescu: Sunt convins că PSD va câştiga alegerile; în toate sondajele PNL se prăbuşeşete

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat joi, la Slatina, la depunerea listelor de candidaţi ai partidului în judeţul Olt, că este...

Latest Posts