Primarul Careiului, Eugen Kovacs îndeamnă maghiarii din judeţ să voteze Victor Ponta



 

3-AL_SzMH

 

Kovacs Eugen îi îndeamnă pe maghiari să voteze cu Victor Ponta

Primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, a declarat ieri, în cadrul emisiunii „Ora adevărului” de la Nord Vest TV, moderată de Victor Constantinovici, că singura şansă a maghiarilor din întregul judeţ Satu Mare este PSD, cu un preşedinte al României în persoana lui Victor Ponta. Edilul şef a precizat că municipiul Carei a primit recent o sumă de 2,2 milioane de lei din partea Guvernului României, ceea ce arată clar susţinerea de care se bucură Careiul din partea Guvernului Ponta. „Aş vrea să motivez decizia mea de a-l susţine pe Victor Ponta. Din nefericire, în toată campania electorală nu s-au discutat aceste atribuţii ale preşedintelui. S-a vorbit de economie, de pensii, dar nu despre ceea ce trebuie să facă preşedintele României şi consider că atât maghiarii cât şi românii nu vor vota în cunoştinţă de cauză, ci sentimental. Un primar ales nu votează cu inima şi nici cu idei preconcepute, ci votează politic. Trebuie să spun că singura şansă a unui primar ca să facă ceva este să aibă fonduri. Fonduri europene şi guvernamentale. La ultima vizită a premierului Ponta şi a vicepremierului Dragnea din 25 octombrie am făcut o înţelegere, iar mâine semnăm contractul pe 2,2 milioane lei, bani pentru municipiul Carei. Iar anul viitor, dacă PSD va fi la guvernare, vom semna şi alte contracte. Părerea mea este că UDMR este interesat să fie la guvernare cu PSD pentru că oricine va fi preşedintele României PSD va guverna cel puţin până în 2016 România. Pragmatismul meu spune clar că noi trebuie să mergem cu PSD”, a declarat Kovacs Eugen.

Primarul Careiului şi preşedintele Organizaţiei Municipale Carei a UDMR a declarat că PSD este singurul partid cu care s-a putut colabora în ultimii 25 de ani la nivel local. Kovacs Eugen a mai declarat că PNL este un partid cu care nu s-a putut colabora niciodată în cei 25 de ani, liberalii încercând să pună piedici demersurilor iniţiate de primarii şi consilierii careieni. “Din anul 1990 UDMR se poate înţelege doar cu PSD în Carei. Cu liberalii nu am avut nicio şansă, niciodată. Pot să spun cu inima deschisă că aş vrea să câştige Ponta. Consider că pentru interesele noastre, ale maghiarilor din Carei şi din Satu Mare, ar fi bine să câştige Ponta”, a conchis Kovacs Eugen.


Guvernul Ponta a dezvoltat judeţul şi, implicit, Ţara Oaşului

Administratorul public al judeţului Satu Mare şi fost primar al oraşului Negreşti-Oaş, Nicolae Bura, a declarat ieri, în cadrul emisiunii “Ora adevărului” difuzată de Nord Vest TV şi moderată de Victor Constantinovici, că de numele lui Victor Ponta şi al PSD se leagă un veritabil record pentru judeţul Satu Mare. Concret, s-au primit în acest an mai mulţi bani decât în ultimele două decenii. “Victor Ponta a dovedit, dacă privim numai din perspectiva judeţului nostru, pentru că în trei luni de zile a vizitat judeţul nostru de patru ori. De fiecare dată când a vizitat judeţul a lăsat în urmă o serie de obiective care au fost finanţate şi sunt finanţate în continuare. Aş putea da un exemplu. Iată pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală sunt peste 185 de proiecte care sunt finanţate în întreg judeţul. Fie că este vorba despre investiţii în infrastructura de apă şi apă uzată, fie că este vorba despre infrastructură rutieră, reparaţii şi modernizări de străzi, de drumuri, fie că este vorba despre instituţii de învăţământ sau sănătate. Pentru cele 185 de proiecte avem alocate numai pentru acest an circa 55 de milioane de lei. Aş vrea să vă spun că prin intervenţia conducerii judeţului, în mod deosebit a vicepreşedintelui Mircea Govor, la factorii guvernamentali, am reuşit să obţinem sume mai mari în acest an decât s-au acordat judeţului nostru în ultimele două decenii. Lucrul acesta nu este doar pentru noi, este valabil şi pentru alte judeţe, dar noi ne bucurăm de o atenţie mai mare întrucât ani de zile am fost cam neglijaţi”, a declarat Nicolae Bura.

Nicolae Bura a arătat şi modul de lucru al lui Victor Ponta, un premier dinamic, care a pus umărul, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, la dezvoltarea Ţării Oaşului.

“Autostrada Ţării Oaşului, care a trenat de ani de zile, s-a reuşit finalizarea ei. Este vorba de circa 40 km de drum modernizat, probabil cel mai bun la ora actuală din judeţ. Apoi, tot aşa, în urma penultimei vizite a premierului Ponta şi a vicepremierului Dragnea, când s-a ridicat problema DN 19 Livada – Negreşti, am văzut un spirit practic cum rar mi-a fost dat să văd la un prim ministru. A pus mâna pe telefon şi a discutat cu directorul general al Drumurilor Naţionale, spunându-i că a mai fost în Satu Mare şi că observă că nu s-a făcut nimic. L-a întrebat când se vor porni lucrările şi a spus că de marţi vor începe lucrările. Aşa s-a şi întâmplat! Iată ce înseamnă dinamismul unui om de stat, care ştie să apere interesele ţării”, a conchis Nicolae Bura.

Ciprian Bâtea



POLITIC

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

Latest Posts

Claudiu Tămășan, candidat la Consiliul Județean: “Duminicã va fi votul vostru de luptã!”

Ne apropiem de închierea celor 4 săptămâni de campanie electorală. Dragi prieteni, cetățeni, vreau să vă spun că au fost săptămâni grele, obositoare, dar...

Academie de fotbal la Satu Mare

Municipiul Satu Mare va avea, în cele din urmă, o academie de fotbal cu toate dotările necesare. Asta după ce, în ședința de ieri,...

Radu Roca, primit cu căldură în județ

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Radu Roca, împreună cu echipa PSD, s-a întâlnit cu locuitorii satelor Craidorolț, Crișeni, Satu Mic, Eriu Sâncrai și...

Radu Roca, în campanie la Gherța Mică

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Radu Roca, s-a aflat joi, împreună cu primarul Ciuta Ioan, președintele PSD Ionuț Oneț și echipa de consilieri...

ULTIMELE ȘTIRI

Claudiu Tămășan, candidat la Consiliul Județean: “Duminicã va fi votul vostru de luptã!”

Ne apropiem de închierea celor 4 săptămâni de campanie electorală. Dragi prieteni, cetățeni, vreau să vă spun că au fost săptămâni grele, obositoare, dar...

Academie de fotbal la Satu Mare

Municipiul Satu Mare va avea, în cele din urmă, o academie de fotbal cu toate dotările necesare. Asta după ce, în ședința de ieri,...

Radu Roca, primit cu căldură în județ

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Radu Roca, împreună cu echipa PSD, s-a întâlnit cu locuitorii satelor Craidorolț, Crișeni, Satu Mic, Eriu Sâncrai și...

Radu Roca, în campanie la Gherța Mică

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Radu Roca, s-a aflat joi, împreună cu primarul Ciuta Ioan, președintele PSD Ionuț Oneț și echipa de consilieri...

DOREL COICA: Pe timpul mandatului meu am susținut cu toate puterile centrele de copii și juniori

Toată lumea știe că sportul aduce o gamă variată de beneficii organismului uman, astfel încât se recomandă să facem mișcare zilnic, indiferent de vârsta...