În cursul zilei de ieri, la Şcoala Gimnazială “Vasile Lucaciu” din Carei a avut loc un impresionant moment comemorativ literar- muzical dedicat împlinirii a patru ani de la trecerea la viaţa veşnică a poetului Adrian Păunescu. Adrian Păunescu s-a născut în data de 20 iulie 1943 la Copăceni, județul Bălți, astăzi Republica Moldova, fiind cunoscut mai ales ca poet din 1960, fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani și organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura populară îndrăgită de publicul tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el inventând sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” prin care-şi numea tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock. Devenind incomod, poetul este destituit în iulie 1985, sub pretextul unui scandal tip busculadă iscat la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, Păunescu devenind cunoscut și pentru criticile la adresa puterii. La manifestarea de la şcoala careiană elevii coordonaţi de doamnele profesoare,Gabriela Graz , Anamaria Ludescher şi Adalaida Abrudean au readus pe scenă momente lirice păuneştiene ca: „Leagăn pentru toată copilăria”, „Nebun de alb”, “De la un cardiac, cordial”, dar şi melodii cunoscute din Cenaclul Flacăra ca: „Rugă pentru părinți”, “Totuşi iubirea” sau “Să fie pace în lume”, momente de prezentare a poetului fiind împlinite de fosta şi actuala directoare ale şcolii Viorica Farcău şi Nicoleta Ioan.