More
    spot_img

    Sătmărean ucis în Portugalia

    - Advertisement -

    crima

    Sunt tot mai multe cazuri în care sătmărenii plecaţi la muncă în străinătate sunt ucişi cu bestialitate. După uciderea certezeanului Cristian Ciocan la Paris, sâmbăta trecută un alt sătmărean a fost ucis de data aceasta în capitala Portugaliei.

    Sătmăreanul Emeric Kadar, în vârstă de 51 de ani, lucra de mai mult timp în Lisabona la bucătăria Hotelului „Corinthia”. Sâmbătă, însă, în jurul orei 16.00, acesta a fost înjunghiat mortal chiar în bucătăria acestui hotel de către un coleg de 32 de ani originar din Insula Capul Verde. Victima a murit pe loc iar ucigașul s-a ascuns într-o încăpere unde a fost închis până la sosirea poliției.

    Potrivit jurnaliștilor de la „Correio da Manha” ucigașul s-a enervat după ce Kadar ar fi făcut pe seama sa mai multe glume cu tentă sexuală. Astfel că, nemaisuportând aceste glume, colegul mai tânăr l-a atacat pe sătmărean şi l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie ucigându-l pe loc.

    Întregul personal de la bucătărie a intrat în stare de şoc deoarece crima s-a petrecut de faţă cu mai mulţi colegi. Clienţii hotelului nu au aflat de crimă, au ştiut doar că s-a întâmplat ceva deosebit deoarece a ajuns Poliţia la faţa locului. Presa precizează că toate comenzile făcute de clienţii hotelului de cinci stele din seara respectivă au fost onorate.

    Conform afirmaţiilor făcute de un prieten de familie al victimei, corpul neînsuflețit al lui Emeric Kadar va fi adus pentru înmormântare acasă, la Satu Mare.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare