More

    Serie de evenimente dedicate Zilei Naţionale la Carei

    serie

    Direcția de Cultură a Municipiului Carei organizează o serie de manifestări dedicate Zilei Naționale a României, care se vor desfășura în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie. Evenimentul care deschide seria manifestărilor culturale în Carei este conferința „Suflet românesc” a cunoscutului actor și regizor Dan Puric, din data de 10 noiembrie. Manifestările vor continua joi, 20 noiembrie 2014, ora 14.00, la Biblioteca Municipală Carei, Sala Biblionet – cu Gala de premiere a elevilor participanți la concursul de creație – poezie patriotică și desene, cu tema Ziua Națională a României. De asemenea, joi, 27 noiembrie 2014, ora 13.00, Biblioteca Municipală Carei, Sala Biblionet – Lecția de istorie altfel – Lecție de istorie interactivă cu istoricul Ioan Ciarnău, cu tema Marea Unire. Vineri, 28 noiembrie 2014, ora 18.00, Castelul Károlyi, Sala Cavalerilor – Concert de muzică corală și recital de poezie patriotică cu ocazia Zilei Naționale, cu participarea corurilor din municipiul Carei. Vineri, 28 noiembrie 2014, ora 19.00, Castelul Károlyi, Sala de simpozioane – Deschiderea expoziției cu personalității ale culturii românești.

    Luni, 1 Decembrie 2014 , Monumentul Ostașului Român – Moment Solemn organizat cu ocazia Zilei Naționale, Te Deum și depunere de coroane și flori în cinstea eroilor neamului. Luni, 1 Decembrie 2014, Casa Comunitară Sf. Ladislau din Carei – Concert extraordinar de folclor dedicat Zilei Naționale a României.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE