More

    Strategii pentru finala prezidenţială

    Aşa cum era de aşteptat, Victor Ponta, cu 40,33% din voturi, şi Klaus Iohannis, cu 30,44%, au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale programate peste două săptămâni, pe 16 noiembrie. Toate institutele de sondare a opiniei publice care au efectuat cercetări la ieşirea de la urne i-au declarat drept finalişti pe candidaţii PSD, respectiv ACL, lucru confirmat apoi de rezultatele înregistrate. De asemenea, diferenţa dintre cei doi – de aproximativ zece procente – a fost anticipată de sociologi prin sondajele din campania electorală.

    Rezultatele parţiale date publicităţii de Biroul Electoral Central mai certifică faptul că o luptă strânsă s-a dat şi pentru poziţia a treia. A avut câştig de cauză Călin Popescu Tăriceanu, reprezentant al Partidului Liberal Reformator, cotat în jurul a 6%. Candidatul PMP, Elena Udrea, a obţinut 5% din sufragii, situându-se pe poziţia a patra, dar diferenţa dintre cei doi se înscrie în marja de eroare a sondajelor.

    La ora la care redactăm aceste comentarii, erau centralizate 98,30% din procesele verbale, şi este mai mult ca sigur că BEC va da publicităţii rezultatele finale ale primului tur prezidenţial în cursul zilei de azi.

    Fără îndoială, Victor Ponta are cele mai mari şanse pentru a câştiga finala prezidenţială peste două săptămâni, dar va conta în mod decisiv cum va reuşi, în competiţia cu Klaus Iohannis, să mobilizeze cât mai mulţi alegători de partea sa. În acest sens, este de subliniat că plecând de la rezultatele chiar şi parţiale deocamdată ale primului tur, s-au conturat deja primele strategii în vederea finalei din 16 noiembrie.

    Victor Ponta a anunţat convocarea în regim de urgenţă a partenerilor din coaliţia guvernamentală pentru consultări, prilej cu care nu este exclus să se stabilească cine va fi succesorul său la Palatul Victoria. Actualul premier a declarat în mai multe rânduri că doreşte refacerea USL, ceea ce înseamnă că şi l-ar putea desemna pe Călin Popescu Tăriceanu succesor la funcţia de premier. Mai mult ca sigur că va relua această ofertă pentru a capta voturile membrilor şi simpatizanţilor Partidului Liberal Reformator. De asemenea, voturile lui Dan Diaconescu ar putea intra şi ele în zestrea lui Victor Ponta.

    De cealaltă parte, fără un sprijin din partea candidaţilor aşa-zişi de dreapta, perdanţi în primul tur, misiunea lui Klaus Iohannis va fi una extrem de dificilă. Un rol important îl pot avea şi românii din diaspora, în funcţie de opţiunile şi mai ales de prezenţa acestora la urne.

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE