Tradiţia sărbătorilor de iarnă spune că în fiecare casă trebuie să existe un brad frumos împodobit. Comercianţii s-au pregătit temeinic pentru ca fiecare sătmărean să aibă un frumos brad de Crăciun. Oferta, atât la podoabe cât şi la brazi, este cât se poate de generoasă, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele.
Preţuri accesibile
Marile magazine au amenajat deja standuri dedicate special pentru bradul de Crăciun. La cel mai mare hipermarket din Sătmar, standul are o gamă largă de produse atât pentru cei care îşi doresc un brad de sărbători clasic cât şi pentru cei care îşi doresc să aibă unul mai deosebit.
Primul lucru pe care trebuie să-l cumpere sătmăreanul este chiar brăduţul. În funcţie de mărime şi frumuseţe, preţurile oscilează între 23 de lei, la cel de 1,5 metri, la 71 de lei, la cel de 1,8 metri sau 152 de lei la cel de peste 2 metri. Cei mai pretenţioşi pot achiziţiona şi un brad nins la preţul de 300 de lei.
Globuleţele de brad, de diferite mărimi şi culori, pot fi cumpărate de sătmăreni la 75 de bani bucata. De asemenea, mai sunt oferite pachete de globuri de şase bucăţi – 5,92 lei, zece bucăţi – 9,87 lei sau chiar 80 de bucăţi – 32,84 lei. Betelele de brad, de culori şi mărimi diferite, au preţuri cuprinse între 0,79 şi 5 lei bucata. Instalaţia electrică de pom oscilează ca preţ între 7 şi 20 de lei, în funcţie de mărime şi complexitate.
Bradul de Crăciun nu poate fi complet dacă nu este împodobit cu bomboane de pom al căror preţ oscilează de la 9.99 lei/kg până la 29,99 lei/kg. Totodată, brăduţul mai poate fi împodobit cu diferite decoraţiuni sub formă de clopoţei care se vând la preţul de 12,32 lei. Împodobirea brăduţului de Crăciun este finalizată cu un vârf care poate fi cumpărat de la acelaşi stand la preţuri cuprinse între 1,35 şi 5 lei bucata.
Sătmăreni interesaţi
Încă de la amenajarea standului, sătmărenii s-au arătat interesaţi în special de podoabele de brad. Şefa hipermarketului sătmărean ne-a declarat că vânzările cresc zilnic. „Le oferim sătmărenilor posibilitatea de a împodobi un brad de Crăciun în model clasic, dar şi în culori mai puţin convenţionale cum ar fi roz, turcoaz sau violet. Ne bucură faptul că sătmărenii apreciază strădania noastră şi sunt convinsă că vânzările vor creşte şi mai mult în perioada următoare”, ne-a declarat şefa hipermarket-ului.
În afară de pom de Crăciun şi podoabe de brad, tot de la acelaşi stand cei interesaţi mai pot cumpăra tuburi cu lumini de diferite culori pentru decorări exterioare, la preţul de 2,2 lei metrul, precum şi diferite decoraţiuni de geamuri, uşi sau de exterior la preţul de 12.30 lei bucata.
Florin Dura