Cadouri în centrele de plasament, doar cu avizul DGASPC



Oamenii de bine din municipiul şi judeţul Satu Mare care doresc să ofere cadouri, de Crăciun şi Anul Nou, copiilor din centrele şi casele de tip familial, subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare şi implicit Consiliului Judeţean Satu Mare, sunt rugaţi să respecte legislaţia în vigoare.

Pentru astfel de acţiuni, donatorii sunt invitaţi să depună o cerere în scris la secretariatul DGASPC Satu Mare, situat pe strada Corvinilor nr.18, între orele 9.00-15.30, în zilele lucrătoare. Cererea trebuie să conţină datele de identificare a celui (grupului, instituţiei etc.) care urmează să ofere cadouri copiilor şi să menţioneze Centrele sau Casele de tip familial, unde doresc să întreprindă această acţiune umanitară, data şi ora.

Menţionăm faptul că persoanele care vor merge să ofere cadouri, fără o aprobare prealabilă din partea Conducerii DGASPC Satu Mare, nu vor fi primite de către şefii de centre sau case de tip familial, iar în cazul în care nu vor respecta aceste precizări vor răspunde în conformitate cu legislaţia în vigoare, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC Satu Mare.

“Pe această cale adresăm mulţumiri tuturor sătmărenilor de bine, care se gândesc la copiii instituţionalizaţi acum în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă. Precizăm că reprezentanţii Consiliului Judeţean Satu Mare, prin DGASPC Satu Mare, au oferit cadouri de Moş Nicolae tuturor copiilor instituţionalizaţi”, se mai arată în comunicat.
Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts