Noul Guvern va continua programul USL

Noul Guvern va continua programul USL

Guvernul Ponta, în noua sa structură, va continua programul de guvernare al USL, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PLR Ovidiu Silaghi. “Ne străduim să venim în faţa ţării cu un nou Guvern şi cu un nou buget până în 19-20 decembrie”, a declarat deputatul Silaghi. Viitorul Guvern va continua programul USL, urmând să fie stabilite priorităţile. Pentru buget au fost pregătite două variante, una cu un deficit de 1,4% din PIB şi una cu 2,1% deficit, mizându-se pe creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene. “A fost o surpriză pentru toţi faptul că FMI şi Banca Mondială vor un deficit de 0,9%, care ar fi catastrofal pentru ţară”, a declarat Silaghi. Deputatul Silaghi a declarat că PLR va avea două ministere în noul Guvern, cel al Economiei şi cel al Finanţelor.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a anunţat că membrii PLR au preluat rolul de ajutor de moş, pregătind pacheţele cu cadouri pentru familiile nevoiaşe din judeţul Satu Mare. Pachtele vor fi împărţite de consilierii judeţeni, primarii şi consilierii locali ai PLR Satu Mare. Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand