O șansă pentru Guvernul Ponta 4



Guvernul Ponta 4 are șanse să supraviețuiască până în 2016, deși va fi supus la presiuni fantastice din partea opoziției liberale, care va forța ajungerea la putere. Totul depinde de modul în care actuala coaliție va ști să gestioneze administrarea țării. În acest moment există o majoritate confortabilă în Parlament, iar toate forțele USL vor fi reprezentate la nivel guvernamental. E nevoie de negocieri aprofundate pentru a elimina orice tentativă de trădare din partea unui partid sau altul din coaliție. O idee bună a fost ca Guvernul să fie construit în Parlament, să fie negociat în mijlocul aleșilor, pentru a elimina orice fel de nemulțumire care ar putea duce la o ruptură între partidele aliate. De asemenea, premierul Victor Ponta a obținut un acord de principiu ca UDMR, deși a ieșit de la guvernare, să voteze învestitura noului Executiv și să susțină în Parlament legile importante ale țării, printre care și bugetul pe 2015. O bilă albă a înregistrat Guvernul și în urma negocierilor cu FMI, evitând la mustață o rupere a acordului cu Fondul. Mai mult, echipa de la Finanțe a obținut, în urma discuțiilor cu experții internaționali, pe tema bugetului pe 2015, un deficit mai mare decât se convenise anterior, ceea ce a deschis calea unor investiții mai mari pentru anul viitor.

Totodată, fiind scos de sub presiunea unui an electoral, Guvernul are o mai mare marjă de a relansa economia, chiar să relaxeze fiscalitatea, cu posibilitatea unei creșteri economice sustenabile pe 2015. Totul ține însă de modul în care Ponta, măcar până la congresul extraordinar din primăvară, va ști să țină PSD pe linia de plutire și să negocieze cu celelalte formațiuni din coaliție.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts