Orizonturi de aşteptare (II)



Angajamentul cu care Klaus Iohannis a câştigat alegerile a fost făgăduinţa că va fi un preşedinte de tip nou, al tuturor românilor, deasupra partidelor, un preşedinte al tuturor partidelor, şi nu al partidului din care provine şi care l-a propulsat. De asemenea, potrivit programului din campanie, se propunea ca un preşedinte al înţelegerii din punct de vedere politic şi nu al dezbinării. Se pare însă că se adevereşte din ce în ce mai mult adevărul proverbului cu diferenţa dintre socoteala de acasă şi cea din târg…

Dacă avem în vedere declaraţiile lui Vasile Blaga din ultima perioadă putem sesiza fără prea mare greutate o presiune a acestuia asupra lui Klaus Iohannis pentru demiterea premierului sau măcar pentru a se implica în negustoria tipic românească de răsturnare a Guvernului PSD în favoarea unui Guvern PNL. Probabil condus direct sau indirect tocmai de Vasile Blaga. De altminteri, nu poate trece neremarcat faptul că cel care a lansat primul sloganul ”Să luăm toată puterea!” imediat după cel de-al doilea tur de scrutin, a fost acelaşi copreşedinte al PNL, fostul preşedinte al defunctului PDL. Nu este mai puţin adevărat că într-o primă instanţă Klaus Iohannis a subliniat că puterea nu poate fi luată prin racolare de traseişti politici.

Vasile Blaga a revenit recent lansând ideea unui guvern bazat pe o majoritate parlamentară alcătuită din alierea cu PNL a partidelor aliate acum cu PSD.

Dar cei care ar face târgul cu Vasile Blaga ar vrea să aibă şi garanţia lui Klaus Iohannis, care deocamdată nu a reacţionat în vreun fel. Întrebarea care se pune din ce în ce mai insistent este dacă preşedintele ales este interesat să aibă şi un guvern PNL. Adevărul este că toţi ceilalţi preşedinţi au deţinut puterea reală prin propulsarea la guvernare a partidului din care şi prin care au ajuns preşedinţi. Dar Klaus Iohannis n-a reuşit, în timpul scurt ca preşedinte de partid, n-a reuşit, spre deosebire de Vasile Blaga, să deţină puterea reală din partidele PNL-PDL. Un guvern de Centru Dreapta ar însemna astfel unul pilotat de Vasile Blaga şi implicit transformarea lui Klaus Iohannis într-un nou preşedinte jucător.

În virtutea orizontului de aşteptare al românilor, interesul crucial al preşedintelui ales ar fi să se afirme, aşa cum s-a angajat, ca un Altfel de Preşedinte, beneficiind astfel de uriaşele avantaje ale suportului popular. În caz contrar, unui deceniu de umilinţe, minciuni, abuzuri şi nedreptăţi i se va adăuga o altă perioadă de speranţe risipite lamentabil.

Voicu D. Rusu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts