Poliţiştii au început sezonul de vânătoare la petarde



petarde

Folosirea materialelor pirotehnice interzise în perioada sărbătorilor de iarnă îi poate duce direct la puşcărie pe utilizatori. Poliţiştii au pornit deja pe urmele vânzătorilor de petarde, în cadrul acţiunii “Foc de artificii”. Acţiunea Poliţiei Române are drept scop verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.

Controale la sânge
În vizorul poliţiştilor vor fi atât societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi indivizii “specializaţi” în comerţul cu petarde, în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Anul trecut, în urma acestor acţiuni au fost constatate 32 de infracţiuni şi au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.000 lei. De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 24.335 de petarde din categoriile I şi II şi 62 de baterii artificii din clasele II şi III. Acţiunea a fost declanşată, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, pentru prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.

Petarda te poate duce la închisoare
Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în mai multe categorii, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive. La categoria 1 se încadrează articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse. La categoriile 2, 3 şi 4 sunt articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni. “Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului”, se arată în prevederile legii.

Atenţionări suplimentare
Poliţiştii atrag atenţia că, în categoria 1, sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (Steluţe, Lumânări scânteietoare, Jerbe cu scântei, Minifacle, Minisori, Inele de foc, Sateliţi etc.). Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts