Voluntarii, premiaţi de ziua lor



gala

Cei mai buni voluntari din județ au fost premiați vineri seara în cadrul primei ediții a Galei Voluntarului Sătmărean. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Copii și Tineret ACT4U și este primul de acest fel în județul Satu Mare. Organizatorii și-au propus să le dea șansa organizațiilor nonguvernamentale să le aducă voluntarilor o recunoaștere publică pentru tot ceea ce fac pentru comunitatea în care trăiesc. Inițiativa a fost apreciată și de conducerea Consiliului Județean, prin Adrian Ştef, care a ținut să îi felicite atât pe organizatori, cât și pe voluntari.

La eveniment au participat zeci de voluntari, membri ai organizațiilor guvernamentale din întreg județul care au înscris în cadrul competiției proiectele implementate în decursul anului 2014. Una dintre organizațiile care a participat cu proiect de acest fel este Asociația Stea, reprezentată în cadrul evenimentului de directorul Cristina Bala. Alături de voluntarii sătmăreni au fost și câțiva reprezentanți ai firmelor importante din Satu Mare care colaborează cu aceștia în implementarea unor proiecte mai ample. În final, după premierea de către fiecare organizație a voluntarilor, juriul format din viceprimarul Marcela Papici, consilierul local Gergo Butka si avocatul Ressler Ştefan au hotărât că dintre toate proiectele înscrise în competiție proiectul Plopstock al asociației cu același nume merită să fie desemnat Proiectul Anului 2014.
Alexandra Ardelean





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts