Criză acută de medici în Sătmar

medici

Managerii spitalelor din judeţ au precizat că se înregistrează o criză acută de personal. Dacă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare este nevoie de cel puţin 20 de medici, la unităţile spitaliceşti din Carei şi Negreşti-Oaş se înregistrează o lipsă de circa zece cadre medicale.

Nevoie de zeci de medici la Satu Mare
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Paula Mare, a declarat că ar fi nevoie de circa 20 de medici pentru ca activitatea unităţii spitaliceşti să nu aibă de suferit. „Avem nevoie de un medic pe Terapie Intensivă, avem nevoie de pneumolog, dermatolog. Avem nevoie de unele specialităţi chirurgicale, de chirurgie cardiovasculară. Am dori şi neurochirurgie. În total, dacă luăm o medie a celor de care noi am avea nevoie urgent, cred că am avea nevoie încă de 20 de cadre cu studii superioare pentru a asigura liniile de gardă şi serviciile medicale pe care noi dorim să le oferim populaţiei”, a spus Paula Mare.

Apel la înţelegere
Paula Mare a ţinut să facă apel la înţelegerea populaţiei, în condiţiile în care din cauza lipsei acute de medici se înregistrează unele întârzieri în acordarea serviciilor medicale, în special la Unitatea de Primire Urgenţe. „Sigur că este în acest moment un efort foarte mare pentru că unii asigură câte şase sau şapte gărzi. Este foarte greu acest lucru. Numai cine face o gardă ştie cât este de solicitant. Fac un apel la sătmăreni să dea dovadă de înţelegere, pentru că tocmai din această lipsă de medici unii pacienţi aşteaptă în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aveam anul trecut o situaţie în care un copil în vârstă de patru ani se afla în stop cardio-respirator, mai aveam un copil de zece ani în stop cardio-respirator şi un adult. A coborât medicul de pe ATI, lăsând secţia nesupravegheată, pentru a putea resuscita pacienţii. Şi atunci sigur că în perioada respectivă nu puteau să consulte”, a spus Paula Mare.

Condiţii da, medici ba
Managerul Spitalului municipal Carei, Elisabeta Raţ, a spus că deşi există condiţii extrem de bune la Carei, medicii nu se mai prezintă la examene. „Avem nevoie de medic la Terapie Intensivă, de medic la Radiologie, la Ginecologie, la Chirurgie, la Gastroenterologie, la Urologie. Sunt specialităţi care figurează şi în structura noastră, avem spaţiu cu toate dotările, dar nu găsim medici. Dacă anii trecuţi am reuşit să le fac invitaţie şi să le prezint spitalul, în anul 2014 nu a mai venit nimeni. Au condiţii de lucru dar efectiv nu vin. Am încercat să organizez anul trecut două rânduri de examene, dar nimeni nu s-a înscris la niciun examen. Ca să nu mai spun că ducem lipsă şi de cadre medii şi personal auxiliar, care niciodată nu este suficient”, a spus Elisabeta Raţ.

Nu îşi pot efectua nici concediile
Din aceeaşi cauză, cadrele medicale nu îşi pot permite nici măcar să se îmbolnăvească la spitalul din Carei. „Din cauza acestei lipse de personal medicii fac câte şapte gărzi pe lună sau nu îşi pot efectua concediile de odihnă. Când cineva se îmbolnăveşte delegăm atribuţii la altcineva din secţie ca să satisfacem tot necesarul”, a completat Elisabeta Raţ, care este de părere că ar mai avea nevoie de cel puţin zece medici.

Unde ar fi medici, legea împiedică angajarea
Managerul Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş, Diana Mitruţ, a spus că în capitala Ţării Oaşului se înregistrează un fenomen foarte interesant: deşi există medici care ar veni, legea îi împiedică să ajungă la o înţelegere. „Oftalmologul trebuia să se prezinte la post şi şi-a dat demisia, iar din păcate cadrul legislativ actual nu ne permite angajarea cu timp parţial a unui medic, deşi avem solicitări, suntem în discuţii. Aceeaşi situaţie este şi la alte secţii. Sperăm să se modifice noul contract cadru şi măcar cu timp parţial să putem angaja personal. Din Baia Mare sunt mulţi medici care sunt dispuşi să vină două zile pe săptămână”, a spus Diana Mitruţ.

Ciprian Bâtea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...