Hoţ prins de prietena proprietarului

Un hoţ s-a făcut de râs în rândul pungaşilor după ce a fost prins într-o locuinţă de prietena proprietarului. Astfel, poliţiştii careieni au fost sesizaţi vineri noaptea prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către Sonia V., în vârstă de 28 de ani, din Căuaș, despre faptul că, în timp ce se afla în locuința prietenului său, Erik V., în vârstă de 29 ani, din Carei, a surprins și reținut într-o cameră a locuinței o persoană necunoscută care a pătruns fără drept în imobil. La faţa locului s-a deplasat patrula de siguranță publică, formată dintr-un polițist și un subofițer jandarm, ocazie cu care a fost identificat Alexandru G., în vârstă de 37 de ani, din Carei. Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu și tentativă la furt calificat. Tot vineri, poliţiştii sătmăreni au fost anunţaţi de Sorin M. despre comiterea unui furt dintr-un supermarket din municipiu. Patrula de siguranță publică sosită la fața locului l-a identificat pe Vasile F., în vârstă de 63 de ani, din Satu Mare, care a sustras din magazin o trusă de scule și un măsurător antigel, în valoare totală de 56,98 lei. Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămate. Sătmăreanul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Robert Marcus

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Doliu în fotbalul sătmărean! S-a stins din viață fostul antrenor al Olimpiei, VASILE SAVANIU!

Veste tristă primită în această seară de iubitorii fotbalului sătmărean. Omul care s-a confundat practic cu istoria sportului rege în Satu Mare , VASILE SAVANIU...

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT. CARANTINA și IZOLAREA NU mia sunt OBLIGATORII

Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 458 /2020, publicată în Monitorul Oficial în 02.07.2020, prevederile legale privind izolarea la domiciliu și...

FOTOGALERIE. Incendiu PERICULOS în județ. Pompierii au SALVAT animalele

  Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș" a fost alertat cu privire la un incendiu în localitatea...

Șofer cu permisul SUSPENDAT surprins la volan în stare de EBRIETATE

  La data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurală Valea Vinului, au surprins în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani,...

INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...